BURSA Analytics

Apreciere de 6,72% pentru Bitcoin

T.B., F.D.
BURSA Analytics / 12 - 14 aprilie

Apreciere de 6,72% pentru Bitcoin

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 - 10 APRILIE 2024

Este posibil ca autorităţile de reglementare din Hong Kong să aprobe lansarea de ETF-uri pe Bitcoin spot chiar săptămâna viitoare, conform Reuters

Bitcoin a avut o creştere de 6,7%, în perioada 3 - 10 aprilie, cea mai vestită criptomonedă din lume schiţând o revenire din corecţia în care se află, după atingerea maximului istoric de circa 73.723 de dolari, conform datelor Investing.com.

Potrivit Reuters, este posibil ca autorităţile de reglementare din Hong Kong să aprobe lansarea de ETF-uri pe Bitcoin spot chiar săptămâna viitoare, primul astfel de eveniment din Asia.

"Semnificaţia ETF-urilor din Hong Kong este importantă, deoarece ar putea aduce noi investiţii globale, precum şi împingerea adopţiei cripto pe noi culmi" a declarat Adrian Wang, CEO al Metalpha, manager de active cripto din Hong Kong.

Markus Thielen, 10x Research: "Nu există multe alternative pentru chinezi; Bitcoin este una"

Markus Thielen, fondatorul companiei de analiză 10x Research, cu sediul în Singapore, a afirmat că este posibil ca ETF-urile să crească probabilitatea apariţiei unei frenezii în China, similară cu piaţa bull din 2013. În acel an, popularitatea Bitcoin a urcat puternic, ducând preţul la peste 1.000 de dolari, de la doar 10 dolari în ianuarie. Raliul nu s-a încheiat până când guvernul de la Beijing a interzis instituţiilor financiare tranzacţionarea activului, în luna decembrie, scrie Coindesk.

"70% dintre chinezi deţin proprietăţi (n.r. imobiliare), iar deoarece preţurile au scăzut recent, împreună cu piaţa acţiunilor, nu există multe alternative", a spus Thielen. "Bitcoin este una".

Pe de altă parte, chiar dacă aprobarea ETF-urilor poate fi un catalizator pentru Bitcoin, piaţa nu ar trebui să se aştepte la fluxuri apropiate de dimensiunea antrenată de fondurile spot din Statele Unite, spune Vetle Lunde, analist senior la K33 Research, conform Coindesk.

De la începutul anului, preţul Bitcoin a avut o creştere de peste 60%. Ieri, la ora 19:00, criptomoneda se tranzacţiona la circa 70.000 de dolari, conform datelor Investing.com.

Indici - BET s-a apreciat cu 0,91%

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de companii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat, în perioada 3 - 10 aprilie 2024, cu 0,91%.

Indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a scăzut cu 1,04%, în intervalul 3 - 10 aprilie 2024. Indicele BET-XT s-a apreciat cu 0,64% în perioada menţionată.

Chimcomplex - pe prima poziţie în topul randamentelor de la BVB

În topul randamentelor de la BVB, din intervalul 3 - 10 aprilie 2024, se situează titlurile Electromagnetica, ce au crescut cu 21,16%. Pe locul al doilea se află acţiunile companiei Digi Communications, cu o creştere de 11,41% iar pe locul al treilea se află titlurile Prebet, cu o apreciere de 7,58%.

Fonduri de investiţii - randament de 1,45% pentru BT Index Austria ATX

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 2 - 9 aprilie 2024, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, cu o apreciere de 1,45%. Titlurile OTP AvantisRO Clasa E au înregistrat o creştere de 1,41%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile OTP AvantisRO Clasa L, care au urcat cu 1,35%.

Cotaţia aurului s-a apreciat cu 2,5%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,01%, în intervalul de timp precizat.

Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ...

    1. ...

    Lasa, ca acum s-a depreciat

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb