A.P.T.T.I. salută decizia Parlamentului referitoare la modificarea Legii Taximetriei

F. A.
Comunicate de presă / 20 aprilie 2012

Asociaţia Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere (APTTI), membră a Federaţiei Operatorilor Români de Transport, salută decizia de ieri a Parlamentului ţării noastre şi anume respingerea proiectului de modificare al Legii Taximetriei în plenul Camerei Deputaţilor cu trimiterea lui către Comisia pentru industrii şi Servicii, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conducerea APTTI a declarat, conform comunicatului: "Mulţumim faptului că mai există încă oameni cu coloană vertebrală în Parlamentul României care şi-au dat seama că acest proiect de lege servea exclusiv mafiei existente şi grupului de interese din jurul ei şi în ultimul ceas au respins legea întorcând-o înapoi în comisii sperăm ca prin transparenţă totală şi cu toţi factorii implicaţi se va construi o lege curată care să vină întradevăr în folosul utilizatorilor şi nu în folosul grupurilor de interese mafiote".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb