Ar putea chatboturile cu AI să compenseze sistemele învechite ale spitalelor?

M.P.
Comunicate de presă / 15 mai

Ar putea chatboturile cu AI să compenseze sistemele învechite ale spitalelor?

Programările ratate, timpii mari de aşteptare şi fluxurile de lucru ineficiente continuă să pună presiune pe spitalele din întreaga Europă, conform unui comunicat transmis redacţiei. În multe cazuri, sistemele de programare învechite sunt de vină, generând povară administrativă, blocaje în acordarea îngrijirii medicale şi frustrare în rândul pacienţilor.

Pentru a contribui la rezolvarea acestei probleme, EIT Health, parte a Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT) - un organism al Uniunii Europene - lansează a doua ediţie a programului InnoStars Connect. Această iniţiativă, bazată pe provocări reale, se adresează instituţiilor de cercetare, start- upurilor, spitalelor, universităţilor şi IMM-urilor, invitându-le să dezvolte soluţii digitale inteligente pentru programările medicale din spitale, în parteneriat cu ULS de Coimbra, unul dintre principalii furnizori de servicii de sănătate din Portugalia.

Spitalele sunt sisteme complexe care se bazează pe o coordonare fluidă a îngrijirii medicale. Cu toate acestea, programarea rămâne adesea ineficientă, rigidă şi incapabilă să se adapteze nevoilor reale din practică. EIT Health InnoStars şi ULS de Coimbra caută instrumente digitale care să optimizeze gestionarea programărilor şi a fluxurilor clinice. Aceste sisteme ar trebui să permită actualizările în timp real, să reducă suprapunerile şi întârzierile, şi să se adapteze preferinţelor specifice ale pacienţilor - cum ar fi disponibilitatea, limba vorbită sau nevoile de mobilitate. Se încurajează totodată utilizarea chatboturilor bazaţe pe inteligenţă artificială şi a altor interfeţe inteligente, pentru a eficientiza comunicarea şi a reduce povara administrativă.

Populaţia Europei este deschisă către digitalizare. Serviciile de telemedicină sunt larg disponibile, 77% dintre ţările din Regiunea Europeană a OMS oferind telemedicină sau monitorizare de la distanţă a pacienţilor, alături de telepsihiatrie (51%) şi teleradiologie (84%)¹. Indicatorul eHealth al Deceniului Digital al UE arată o îmbunătăţire a accesului cetăţenilor la dosarele electronice de sănătate (EHR), scorul mediu compozit în UE27 crescând de la 72% la 79% la finalul anului 2023, potrivit comunicatului.

Pentru a sprijini această transformare, InnoStars Connect oferă oportunităţi de dezvoltare universităţilor, spitalelor, instituţiilor de cercetare, start-upurilor şi IMM-urilor cu soluţii capabile să aducă un impact real în două domenii:

●Programarea automată a evenimentelor clinice

Programarea ineficientă, în special lipsa adaptabilităţii în timp real, contribuie semnificativ la întârzieri şi risipă de resurse în sistemele de sănătate. Ratele de neprezentare pot ajunge până la 30% în anumite specializări³, precum sănătatea mintală, iar intervalele anulate sunt rareori realocate la timp.

În Portugalia, timpul mediu de aşteptare pentru consultaţii la specialişti a depăşit 120 de zile în 2023⁴. Aceste întârzieri sunt adesea agravate de practici rigide de programare, suprarezervări pentru a face loc cazurilor urgente şi o coordonare limitată între departamente.

Timpul lung de aşteptare, anulările frecvente ale programărilor şi ratele ridicate de neprezentare sunt provocări persistente în sistemul sanitar portughez. Profesioniştii din sănătate semnalează că aceste ineficienţe duc frecvent la săli de aşteptare supraaglomerate şi la presiune crescută asupra personalului medical, mai ales în cazul modificărilor de ultim moment.

●Managementul pacienţilor şi al programărilor

Sistemele programare care nu dispun de flexibilitate afectează în mod disproporţionat populaţiile vulnerabile, îngreunându-le accesul la îngrijire în timp util. Acest lucru creşte riscul de programări ratate şi contribuie la inegalităţi constante în sănătate. Întârzierile în îngrijire pot duce la rezultate mai slabe, mai ales în cazul afecţiunilor sensibile la timp, precum cancerul sau bolile cronice. Pacienţii sunt adesea frustraţi de complexitatea traseului de programare şi lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte timpii de aşteptare. Toţi aceşti factori contribuie la întârzieri, scăderea satisfacţiei şi reducerea implicării pacienţilor în sistemul de sănătate, se precizează în comunicat.

"Programarea inteligentă în spitale nu înseamnă doar eficienţă - înseamnă a asigura fiecărui pacient accesul la îngrijire de calitate, la momentul potrivit," a declarat Rui Gomes, Chief Information Officer, de laULSdeCoimbra.

"Întârzierile şi blocajele pot avea consecinţe reale asupra stării de sănătate a fiecăruia dintre noi. De aceea, suntem încântaţi să colaborăm cu EIT Health InnoStars pentru a identifica soluţii inovatoare care să optimizeze operaţiunile spitaliceşti şi, în acelaşi timp, să îmbunătăţească cu adevărat experienţa pacienţilor."

Ce beneficii au participanţii?

Organizaţiile selectate prin InnoStars Connect vor avea oportunitatea de a se alătura celei mai mari reţele de inovaţie în domeniul sănătăţii din Europa, având la dispoziţie mentorat oferit de experţi din domeniu, un bootcamp personalizat şi finanţare pentru a-şi transforma inovaţiile medicale în realitate. Zece echipe vor fi selectate pentru a co-dezvolta şi pilota soluţiile lor inovatoare alături de partenerii provocării - ULS de Coimbra şi Chiesi Group - cu sprijinul unor lideri de top din domeniul farmaceutic şi al serviciilor medicale. Fiecare echipă va primi o sumă forfetară de 10.000 euro, din care: 6.000 euro pentru dezvoltarea soluţiei, 3.000 euro pentru acoperirea cheltuielilor de călătorie la bootcamp, 1.000 euro pentru mentorat şi coaching. După ce îşi vor rafina proiectele în cadrul programului, echipele finaliste vor prezenta soluţiile lor în faţa liderilor din domeniul sănătăţii europeane la Marea Finală EIT Health InnoStars, se mai menţionează în comunicat.

"InnoStars Connect este un exemplu puternic al modului în care provocările reale pot stimula colaborările semnificative pentru inovaţie," spune Sarah Haddadin, coordonatoare pentru inovare RIS la EIT Health InnoStars şi manager de program. "La EIT Health, misiunea noastră esenţială este de a pune împreună startup-uri, cercetători, furnizori de servicii medicale şi actori relevanţi pentru a rezolva problemele reale cu care se confruntă industria, precum decesele neonatale care pot fi prevenite şi sistemele spitaliceşti ineficiente. Prin această iniţiativă, oferim inovatorilor din Europa de Sud, Est şi Centrală platforma, sprijinul şi accesul la parteneriatele necesare pentru a aduce schimbări reale", continuă aceasta.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0558
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4398
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3903
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0092
Gram de aur (XAU)Gram de aur479.8636

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb