ARF: Factoringul a ajuns la aproape 5 miliarde de euro la jumătatea anului

I.S.
Comunicate de presă / 22 septembrie, 14:47

ARF: Factoringul a ajuns la aproape 5 miliarde de euro la jumătatea anului

Asociaţia Română de Factoring (ARF) a finalizat analiza datelor de piaţă pentru semestrul 1 din 2025, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Creşterea înregistrată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este de 13%, cu un volum al creanţelor cesionate de peste 4,9 miliarde de euro.

Din anul 2014, ARF realizează cercetări de piaţă care are au la bază date oferite de membrii ARF (bănci şi IFN-uri), dar şi de non-membri.

"Ca sector, ne aflăm sub un spectru general de creştere, pentru că, de la an la an, încrederea companiilor în factoring se consolidează, beneficiile fiind evidente atât pentru afacerile care furnizează bunuri şi servicii, cât şi pentru beneficiarii acestora. Vă puteţi imagina că în urmă cu 15 ani toată piaţa de factoring se situa la aproximativ 1.8 miliarde de euro anual, iar în 2025, doar în primul semestru ne situăm la un nivel de aproape 5 miliarde de euro? Ne aflăm într-una dintre cele mai spectaculoase evoluţii din industria financiară din ultimii ani, în ceea ce priveşte soluţiile de finanţare pentru companii”, declară Bogdan Roşu, preşedintele ARF.

Aproximativ 40% din volumele de factoring intern sunt realizate în cadrul unor programe de factoring revers. Ca model de finanţare, acesta este propus furnizorilor de bunuri şi servicii direct de către beneficiarul acestora, în calitatea sa de debitor cedat. "În primele şase luni ale anului 2025, aceste programe dedicate susţinerii furnizorilor marilor lanţuri de magazine au generat volume de factoring de 1,7 miliarde de euro, menţinând trendul de creştere de la an la an (+7.5% YOY). Ne bazăm şi în a doua jumătate a anului pe o evoluţie pozitivă a acestui produs care, de peste 10 ani, are un rol esenţial în modelarea şi dezvoltarea pieţei”, explică Bogdan Roşu.

Potrivit sursei, în ceea ce priveşte companiile care accesează factoringul intern, cele mai multe sunt din domeniul FMCG (15%), cu o valoare a finanţărilor de peste 670 milioane de euro, în creştere cu 5.5% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe locul al doilea se situează, la fel ca anul trecut, companiile din zona Autovechicule, Utilaje, Echipamente, cu 581 milioane de euro, în creştere cu 12.5%. Pe locul al treilea se regăsesc companiile din domeniul Silvicultură, Prelucrare Lemn, Construcţii, cu 470 milioane de euro, cu 17% creştere faţă de anul trecut.

În rândul companiilor care au accesat finanţări prin factoring intern şi de export în prima jumătate a lui 2025, cele mai mari volume au fost derulate de companiile mari, cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro (46%), în timp ce companiile medii, cu cifra de afaceri cuprinsă între 5 şi 50 de milioane de euro, au avut o pondere de 36%. Companiile cu un nivel al afacerilor sub 5 milioane de euro au ajuns 18% din volumul creanţelor cesionate în factoring.

Din totalul creanţelor cesionate în structuri de factoring intern si de export, contribuţia cea mai mare (57%) este a companiilor din zona Bucureşti-Ilfov (~ 2,4 miliarde euro), urmată de zona Sud - Muntenia cu 679 de milioane de euro, cu o creştere spectaculoasă, de 48% faţă de anul trecut. Companiile din zona Nord-Vest au gestionat creanţe în valoare de 438 miloane euro. Companiile din zona de Nord-Est au cesionat, prin factoring, creanţe de aproape 114 milioane euro, la acelaşi nivel ca anul trecut, în condiţiile în care în 2023 valoarea se ridica la 10 milioane de euro.

"Prima jumătate a anului 2025, a adus un mediu economic imprevizibil, marcat de incertitudini fiscale, costul ridicat al finanţării (rata-cheie BNR este menţinută la 6,5%) şi apetit redus pentru proiecte noi. Companiile îşi temperează planurile de extindere şi tratează prudent deschiderea sau majorarea facilităţilor bancare. Pe acest fundal, dependenţa de creditul comercial rămâne ridicată şi confirmată de BNR: datoriile comerciale sunt forma predominantă de finanţare pe termen scurt, iar ciclul de conversie a numerarului s-a prelungit (durata de plată a furnizorilor ~84 zile; recuperarea creanţelor ~82 zile), ceea ce sporeşte presiunea pe lichiditate şi relevanţa soluţiilor de factoring.

Pentru semestrul al doilea, anticipăm un context extern mai dificil pentru exportatori, pe fondul tensiunilor comerciale şi al protecţionismului în creştere la nivel global, cu potenţial de frânare a comenzilor externe. Germania rămâne principalul partener comercial al României şi barometrul cererii pentru multe lanţuri industriale locale. O răcire a comenzilor pe această piaţă se vede rapid în fluxurile de facturi şi în nevoia de capital de lucru. În linie cu raportările membrilor ARF, operaţiunile de factoring de export au resimţit deja presiune în S1 (scădere de ~13% YoY), iar menţinerea volatilităţii comerţului internaţional ar putea continua să apese pe marjele exportatorilor în S2.

În acest peisaj, factoringul rămâne cel mai la îndemână instrument combinat de lichiditate şi protecţie la risc: accelerează încasările, externalizează managementul creanţelor şi permite acoperirea riscului de neplată al debitorilor, exact acolo unde companiile îşi finanţează zi de zi activitatea - în creditul comercial. ARF se aşteaptă, aşadar, la o creştere a cererii pentru produse de factoring în a doua jumătate a anului, în special pe soluţii cu componentă de acoperire a riscului”, explică Bogdan Roşu.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3117
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4267
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8203
Gram de aur (XAU)Gram de aur516.2887

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb