Argentinienii votează în alegeri legislative care decis soarta reformelor lui Milei

A.F.
Politică / 26 octombrie, 15:59

Argentinienii votează în alegeri legislative care decis soarta reformelor lui Milei

Argentinienii votau duminică în alegeri legislative în care se află în joc capacitatea ultraliberalului Javier Milei de a reforma şi dereglementa - în cei doi ani care i-au mai rămas din mandat - o economie fragilă aflată, în ultima perioadă, sub o ”perfuzie” financiară americană, relatează AFP.

Aceste alegeri de la jumătate de mandat sunt primul test naţional al acestui economist ”anarhisto-capitalist” în vârstă de 55 de ani care a bulversat politica argentiniană în alegerile prezidenţiale din 2023.

El a transformat aceste alegeri legislative într-un adevărat referndum al modului în care gestionează ţara.

Scrutinul a căpătat o rezonanţă mondială, odată cu ajutorul spectaculos - public şi privat - în valoare de peste 40 de miliarde de dolari promis de către administraţia Trump aliatului său ideologic sud-american.

Însă Washingtonul nu va mai fi ”atât de generos”, dacă Milei este înfrânt în aceste alegeri, a ameninţat Donald Trump.

VICTORIE INCERTĂ

”Ceea ce este mai greu a trecut”, ”nu abandonaţi!”, a repetat Milei în ultimele luni, dar şi joi, la încheierea campaniei, la Rosario, conştient că majoritatea argentinienilor a resimţit mai mult privările decât stabilizarea macroeconomică.

Scrutinul urmează să înnoiască jumătate dintre deputaţi şi o treime dintre senatori - Camere fără o majoritate absolută.

Potrivit sondajelor, este aproape sigur că, în pofida faptului că se află cot la cot cu opoziţia peronistă de centru-stânga, Partidul La Libertad Avanza al lui Milei urmează să obţină mai multe mandate decât în preznt (15% dintre deputaţi şi 10% dintre senatori).

Este neclar însă dacă formaţiunea va obţine o victorie în aceste alegeri.

Javier Milei stabilit că ”o cifră bună” ar însemna o treime dintre mandate, un prag care-i permite să se opună prin veto.

REFORME FISCALE

El are în vizor - până în 2027 - reforme fiscale, flexibilizarea pieţii muncii şi a sistemului protecţiei sociale.

Javier Milei a legiferat prin decrete sau acorduri legislative punctuale.

Însă este tot mai obstructţionat de către un Parlament, ostil rigidităţii acestuia şi insultelor pe care i le adresează - ”cuib de şobolani”, ”degeneraţi”.

Atât sectoare întregi ale economiei, cât şi creditori internaţionali, cu Fondul Monetar Internaţionmal (FMI) în frunte, cer în mod insistent Executivului ”să-şi consolideze susţinerea politică şi socială” a reformelor.

PREŢUL INFLAŢIEI

Javier Milei intră în aceste alegeri aureolat de rezultatele pe care le-a obţinut împotriva inflaţiei - care a scăzut de la 200 la 31,8% într-un an - şi de un echilibru bugetar fără precedent de 14 ani.

Însă această ”cea mai mare ajustare bugetară din istoie” a sa, cum îi place să-i spună, a condus la pierderea a peste 200.000 de locuri de muncă, la o activitate economică anemică - în contracţie de 1,8% faţă de 2024 - şi la o creştere economică care se epuizează.

Iar societatea funcţionează mai mult ca niciodată cu două viteze.

Argentinienii au arătat o ”toleranţă fără precedent” faţă de austeritate şi îl susţineau în continuare pe Mlei la începutul anului în proporţie de 60%.

Însă ei ”nu văd apărând oaza după traversarea deşertului”, diagnostichează economistul Guillermo Oliveto, care constată o schimbare a stării de spirit sociale în 2025.

Javier Milei continuă, cu toate acestea, să-i ”redea Argentinei măreţia”, încercând să-i redea elanul din 2023, un elan mistic, atât al rupturii, cât şi al unei întoarceri la o presupusă ”epocă de aur” argentiniene, de la cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al al XX-lea.

Însă, după aproape doi ani de restricţii bugetare, ”se estompează încrederea în capacitatea de a realiza ajustărimai importante”, estimează un analist în America latină de la cabinetul britanic Oxford Economics, Mauricio Monge.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0835
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3789
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8344
Gram de aur (XAU)Gram de aur572.5195

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb