CONFERINŢA ”ENERGIA ÎN PRIZĂ” Preţurile şi investiţiile - marile provocări ale sectorului energetic
A.I.

Mihai GongoroiMacroeconomie / 5 iulie 2021
Bogaţii lumii au devenit şi mai bogaţi în timpul pandemiei de Covid 19, banii de buzunar ai celor 20,8 milioane de high net-worth individuals - HNWI (faţă de 19,6 milioane în 2019) ajungând, la finalul lui 2020, la 79,7 trilioane de dolari, în creştrere de la 74 de trilioane de dolari - cât valorau deţinerile HNWI în anul anterior crizei sanitare, potrivit Raportului Capgemini aferent anului 2020.
George MarinescuCompanii / 5 iulie 2021
Proiectul de lege conform căruia Ministerul Justiţiei urmăreşte transpunerea în legislaţia internă a Directivei Uniunii Europene 1023/2019 privind cadrele de restructurare, ştergerea de datorii şi decăderile, este orientat spre debitori, în detrimentul creditorilor, iar soluţiile propuse de legiuitor sunt neviabile în mediul antreprenorial românesc, au susţinut participanţii la conferinţa "Valul IV va fi un val de insolvenţe", organizată de Institutul Român de Drept Comercial, în parteneriat cu Piperea & Asociaţii, RomInsolv şi Universitatea Transilvania din Braşov, la finalul săptămânii trecute.
Ben MadadiInternaţional / 5 iulie 2021
• Atât timp cât nu există o frenezie speculativă, riscul unei noi prăbuşiri dramatice a preţului imobiliarelor este mic
În sectorul imobiliar din Statele Unite şi din multe alte ţări avem de-a face cu o nouă explozie a preţurilor. Şi nu este vorba de o bulă, deoarece bulele se definesc prin implicarea mulţimilor, mai ales cei care speculează. Iar acum cei care fac asta, au ales criptomonedele. În schimb, cumpărătorii din domeniul imobiliar sunt fie cei care vor să locuiască în proprietăţile dobândite, fie cei care vor să le închirieze. Nu seamănă cu ceea ce s-a întâmplat la începutul anilor 2000, în special între 2004 şi 2007. Atunci toată lumea, mai ales în SUA (dar şi în România), manifesta un puternic apetit speculativ în privinţa caselor şi a terenurilor. Nu spun că aşa ceva nu s-ar putea întâmpla mai târziu, dar nu este cazul acum.
A.I.Piaţa de Capital / 5 iulie 2021
A.V.Internaţional / 5 iulie 2021
• Cauza adusă în instanţă de Fondul suveran de investiţii din New Mexico priveşte Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, Barclays, BNP Paribas, Credit Suisse, Deutsche Bank, JPMorgan, Morgan Stanley, Natwest şi trei grupuri industriale
Fondul suveran de investiţii din New Mexico a iniţiat, săptămâna trecută, un proces federal antitrust, pretinzând că Bank of America Corp., Citigroup Inc., Goldman Sachs Group Inc. şi alte instituţii financiare de top au înşelat investitorii de pe piaţa CDS-urilor (Credit Default Swaps - swap-uri pe riscul de credit) prin manipularea unui indicator cheie, anunţă Bloomberg Law. CDS-urile sunt instrumente financiare derivate care au scopul să transfere expunerea la riscul unor instrumente financiare cu venit fix (credite, obligaţiuni) între două părţi.
Mihai GongoroiMacroeconomie / 5 iulie 2021
G.BPolitică / 5 iulie 2021
J.P.Miscellanea / 5 iulie 2021
Rata de incidenţă înregistrată la 14 zile în municipiul Bucureşti a stagnat astăzi la 0,03 infectări la mia de locuitori.
J.P.Miscellanea / 5 iulie 2021
Până astăzi, 5 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.979 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).
J.P.Internaţional / 5 iulie 2021
Bilanţul total al cazurilor de COVID-19, la nivel mondial, a depăşit 184 milioane.
O.D.Sport / 5 iulie 2021
Cristian PîrvulescuEditorial / 5 iulie 2021
A.I.Piaţa de Capital / 5 iulie 2021
• Capitalizare de 202 milioane lei pentru Simtel, după a doua zi în piaţa AeRO
Marius TiţaInvestiţii Personale / 5 iulie 2021
M.G.Companii / 5 iulie 2021
• "Când un debitor ajunge în insolvenţă, în primul rând este epuizat, din toate punctele de vedere. Inclusiv din perspectiva surselor de finanţare", spune Ramona Ungur
Mihai GongoroiCompanii / 5 iulie 2021
• Dan Paul cere o comisie parlamentară pentru verificarea activităţii ASF
A.I.Companii / 5 iulie 2021
G.BMiscellanea / 5 iulie 2021
G.U.Bănci-Asigurări / 5 iulie 2021
O.D.Cultură / 5 iulie 2021
M.G.Macroeconomie / 5 iulie 2021
Pieţele financiare continuă să se decupleze de economia reală, arată raportul Capgemini, care notează faptul că raliul pieţelor bursiere americane din 2020 a venit pe fondul dominaţiei acţiunilor Big Tech.
M.G.Macroeconomie / 5 iulie 2021
M.G.Macroeconomie / 5 iulie 2021
Ionuţ Paulenco, analist eToroComunicate de presă / 5 iulie 2021
Simon Peters, analist eToroComunicate de presă / 5 iulie 2021
În Germania a fost promulgată o nouă lege care permite "fondurilor speciale" (Spezialfond) să investească până la 20% din activele lor în criptoactive.
G.U.Internaţional / 5 iulie 2021
D.Ţ.Companii / 5 iulie 2021
G.BInternaţional / 5 iulie 2021
G.BPiaţa de Capital / 5 iulie 2021
G.BInternaţional / 5 iulie 2021
G.BBănci-Asigurări / 5 iulie 2021
G.U.Bănci-Asigurări / 5 iulie 2021
G.U.Internaţional / 5 iulie 2021
G.U.Piaţa de Capital / 5 iulie 2021
G.U.Internaţional / 5 iulie 2021
G.U.Internaţional / 5 iulie 2021
Gabriela BucătaruBănci-Asigurări / 5 iulie 2021
BNR a afişat, vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 1,18%, de la 1,20% în şedinţa anterioară.
Gabriela BucătaruBănci-Asigurări / 5 iulie 2021
Euro a crescut, vineri, cu 0,08 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9269 lei/euro.
Macroeconomie / 5 iulie 2021
| 5.2647 | |
| 4.5934 | |
| 5.6085 | |
| 6.1371 | |
| 638.3962 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 23 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 21 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 18 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 septembrie