AVAS plăteşte despăgubiţii FNI indexat cu 306%
Ancuţa Stanciu, Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Companii / 4 mai 2009
• (Interviu cu domnul Mircea Ursache, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului)
Ancuţa Stanciu, Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Companii / 4 mai 2009
• (Interviu cu domnul Mircea Ursache, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului)
Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 4 mai 2009
Marilena Dinu, GalaţiZiarul BURSA #Companii / 4 mai 2009
• Interviu cu Augustine Kochuparampil, directorul general al ArcelorMittal Galaţi
F.A.Internaţional / 4 mai 2009
Sprint Nextel Corp., al treilea operator de telefonie mobilă din SUA, a înregistrat pierderi semnificative în primul trimestru din 2009 din cauza reducerii veniturilor şi a scăderii numărului de clienţi, informează AP.
F.A.Companii / 4 mai 2009
Producătorul de îngrăşăminte Azomureş prelungeşte cu o lună perioada de şomaj tehnic, până la 31 mai, pentru 120 de angajaţi, întrucât nu există premise certe că producţia va fi reluată până la acea dată, a anunţat azi compania.
F.A.Macroeconomie / 4 mai 2009
Liderii sindicatelor din învăţământ susţin că s-a ajuns la un acord cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Marţi se vor face ore, dar nu va mai fi susţinută teza unică, teză care ar putea fi reprogramată pentru joi.
F.A.Piaţa de Capital / 4 mai 2009
F.A.Internaţional / 4 mai 2009
Un număr de 718.000 de români sunt înregistraţi în evidenţa primăriilor spaniole, a declarat ministrul Ocupării şi Migrării, Celestino Corbacho, azi, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Ministerul Muncii din Bucureşti.
F.A.Bănci-Asigurări / 4 mai 2009
EuroIns România şi-ar putea majora capitalul social cu 12,7 milioane lei, până la 49 milioane lei, propunerea ce va fi discutată în adunarea generală a acţionarilor din 10 iunie.
F.A.Internaţional / 4 mai 2009
Compania franceză GDF Suez, a doua cea mai mare companie de utilităţi din lume, a raportat azi o creştere cu 11,7% a vânzărilor din primul trimestru, scrie Reuters.
F.A.Companii / 4 mai 2009
Retailerul de bricolaj Praktiker România a numit un nou director general, Michael Krahn, care înlocuieşte în funcţie pe Guenter Vosskaemper, numit la conducerea filialei din Turcia, potrivit unui comunicat remis azi de companie.
F.A.Macroeconomie / 4 mai 2009
Rezervele valutare internaţionale ale României, administrate de BNR, au scăzut în aprilie cu aproape 1%, sau 235 milioane euro, până la 24,886 miliarde euro, potrivit datelor BNR.
F.A.Piaţa de Capital / 4 mai 2009
Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, a fost ales luni în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea, cu unanimitate de voturi.
F.A.Bănci-Asigurări / 4 mai 2009
F.A.Bănci-Asigurări / 4 mai 2009
Banca Naţională a României a anunţat, azi, un curs de referinţă pentru euro de 4,1920 lei, în creştere cu 0,85 de bani (0,20 la sută) comparativ cu joi, 30 aprilie, când a fost comunicat un curs de 4,1835 de lei pentru un euro.
F. A.Macroeconomie / 4 mai 2009
Comisia Europeană estimează, în prognoza de primăvară publicată azi, o restrângere a deficitului de cont curent al României până la 7,4% din PIB în acest an, de la 12,3% în 2008, pe fondul reducerii puternice a comerţului exterior.
F. A.Bănci-Asigurări / 4 mai 2009
Acţionarii Generali Asigurări au hotărât majorarea capitalului social cu 8%, până la 129,45 milioane lei, prin emiterea a 94,5 milioane de acţiuni nominative, cu o valoare nominală de 0,10 lei, a anunţat azi compania.
F. A.Politică / 4 mai 2009
F. A.Bănci-Asigurări / 4 mai 2009
Societe Generale şi BNP Paribas vor avea profit pe primul trimestru al anului 2009, informează cotidianul "Les Echos".
F. A.Internaţional / 4 mai 2009
Vânzările de retail în Germania au scăzut neaşteptat, în martie, deoarece creşterea şomajului a forţat consumatorii să-şi reducă cheltuielile, transmite Bloomberg.
F. A.Internaţional / 4 mai 2009
Proprietăţile imobiliare din Marea Britanie au pierdut 28% din valoarea pe care au atins-o în cel mai bun moment al pieţei, conform Centrului de Investigaţii Economice şi de Companii (CEBR), citat de agenţia EFE.
F. A.Piaţa de Capital / 4 mai 2009
Bursa de Valori Bucureşti a debutat cu un avans de 1,5% în prima zi de tranzacţionare a lunii mai, însă acţiunile din sectorul SIF evoluau în sens opus, cu o scădere medie de 0,10%, potrivit evoluţiei indicelui de profil.
F. A.Companii / 4 mai 2009
Oltchim a amânat vânzarea mărcii Râureni, precum şi vânzarea participaţiilor pe care le deţine la la Oltgrup PVC şi la Sistemplast SA, potrivit informaţiilor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
F. A.Companii / 4 mai 2009
Fiat Group SpA a confirmat azi că poartă negocieri pentru achiziţionarea diviziei din Europa a General Motors, afectată de criza financiară mondială, transmite AP.
F. A.Materii Prime / 4 mai 2009
Petrolul s-a scumpit în schimburile matinale de azi, de pe pieţele asiatice, în contextul în care temerile investitorilor privind gripa porcină s-au mai temperat, scrie AFP.
F. A.Bănci-Asigurări / 4 mai 2009
Maurice Greenberg, fostul director general al asiguratorului american AIG, a încheiat un acord pentru vânzarea a aproximativ 12,9 milioane din acţiunile grupului pe care le mai deţine încă, informează cotidianul "Les Echos".
F. A.Companii / 4 mai 2009
Veniturile grupului Air Liquide, aferente primului trimestru din 2009, au fost de 2,997 miliarde euro, în scădere cu 3%, conform datelor publicate azi de companie.
F. A.Macroeconomie / 4 mai 2009
Tradus de Andrei NăstaseZiarul BURSA #English Section / 4 mai 2009
• Mihai Fercala hopes to see the threshold raised to 5% by year-end
Tradus de Cosmin GhidoveanuZiarul BURSA #English Section / 4 mai 2009
Cosmina Capalău
Tradus de Cosmin GhidoveanuZiarul BURSA #English Section / 4 mai 2009
Doru Mocanu,IaŞi
A.G.R.Ziarul BURSA #Companii / 4 mai 2009
A.G.R.Ziarul BURSA #Companii / 4 mai 2009
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 4 mai 2009
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 4 mai 2009
Viviani MiricăZiarul BURSA #Materii Prime / 4 mai 2009 /
Cătălin DeacuZiarul BURSA #Companii / 4 mai 2009 /
• Interviu cu domnul Zeno Sustac, co-preşedintele Uniunii Naţionale a Mediatorilor din România (UNMR)
Cosmina CapalăuZiarul BURSA #Companii / 4 mai 2009 /
• (Interviu cu domnul Adrian Popa, Area Head of Corporate & Regulatory Affairs, "British American Tobacco" South Eastern Europe Area)
OVIDIU VRÂNCEANU, BRAŞOVZiarul BURSA #Companii / 4 mai 2009 /
Izabela SârbuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009 /
Cosmina CapalăuZiarul BURSA #Companii / 4 mai 2009 /
• (Interviu cu Radu Panait şi Cristian Oneţiu, reprezentanţii companiei "BIOlogistic", rezultatul colaborării dintre "Natura Land" şi "Bio Markt Retail Group")
Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009 /
Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 4 mai 2009
NYSE Euronext, cea mai mare piaţă de acţiuni din lume, şi-a redus cu 55% profitul în primele trei luni din 2009, din cauza volumului mai slab de tranzacţii din Europa şi a diminuării comisioanelor percepute în SUA.
Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 4 mai 2009
"Ericsson" AB, cel mai mare producător mondial de reţele de telefonie fără fir, şi-a redus profitul cu 35% în primul trimestru, din cauza cheltuielilor generate de disponibilizări.
Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 4 mai 2009
Gigantul rus al energiei "Gazprom" şi-a majorat cu 11% profitul net consolidat în 2008, la 771,38 miliarde ruble (23 miliarde de dolari), datorită vânzărilor semnificative de gaze naturale.
Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 4 mai 2009
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au încheiat săptămâna trecută cu câştiguri, datorită rezultatelor financiare peste aşteptări publicate de companii.
Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 4 mai 2009
• Patrik Edsparr, fost director al băncii, cere despăgubiri de 2,3 milioane de dolari
Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 4 mai 2009
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009
• Mihai Fercală speră ca, până la finalul anului, pragul să fie majorat la 5%
F.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) estimează o scădere a profitului brut cu 60% în acest an, până la 4,11 milioane lei, în condiţiile în care cifra de afaceri s-ar putea comprima cu o treime.
Ana SăbiescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2009
• Nivelul provizioanelor a ajuns la 10,25 miliarde de lei, la sfârşitul lunii martie, faţă de 7,58 miliarde de lei, la finalul anului trecut
Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Companii / 4 mai 2009
ANA SĂBIESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2009
Dan Nedelcu, ConstanţaZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009 /
• În această vară, compania va veni cu cea mai mare ofertă de patru stele din istoria litoralului românesc
A.G.R.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009
Societatea Farmaceutica Remedia va realiza un program de investiţii ce se va ridica la 3,4 milioane lei, în anul 2009, potrivit hotărârilor Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Doru Mocanu, IaşiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009 /
Decebal N. TodăriţăZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009 /
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 mai 2009 /
Mihai IordacheZiarul BURSA #Investiţii Personale / 4 mai 2009 /
Alina Toma Vereha Ziarul BURSA #Companii / 4 mai 2009 /
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 4 mai 2009 /
Andreea ArăboaeiZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2009 /
Ana SăbiescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2009 /
F.A.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2009 /
Tradus de Cosmin GhidoveanuZiarul BURSA #English Section / 4 mai 2009
Andreea Arăboaei
Tradus de Andrei NăstaseZiarul BURSA #English Section / 4 mai 2009
Ovidiu Vrânceanu
Tradus de Andrei NăstaseZiarul BURSA #English Section / 4 mai 2009
Andreea Arăboaei
Tradus de Andrei NăstaseZiarul BURSA #English Section / 4 mai 2009
N.I.
C.P.Ziarul BURSA #Companii / 4 mai 2009
• AT-8624T/2M v2, AT-8624PoE v2 şi noul modul de uplink AT-A65 cu conectivitate duală cupru/SPF combo
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 4 mai 2009
Grupul german de telefonie Deutsche Telekom a anunţat joi că intenţionează să-şi combine operaţiunile de telefonie fixă şi comunicaţii mobile din Germania, informează Reuters.
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 4 mai 2009
Piaţa de Capital /A.I. - 3 martie, 15:38
Piaţa de Capital /C.A. - 3 martie, 15:31
Internaţional /S.B. - 3 martie, 15:29
Internaţional /S.B. - 3 martie, 15:28
Internaţional /S.B. - 3 martie, 15:27
Politică /George Marinescu - 3 martie
Politică /Gheorghe Iorgoveanu - 3 martie
Internaţional /M.S. - 3 martie
Editorial /Cătălin Avramescu - 3 martie
Politică /Andrei Iacomi - 3 martie
| 5.0981 | |
| 4.3940 | |
| 5.5873 | |
| 5.8431 | |
| 741.4095 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 3 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 26 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 26 februarie
George Marinescu
George Marinescu
George Marinescu
