WBS domină topul intermediarilor de la Sibex, în iulie
Ş.C.Piaţa de Capital / 31 iulie 2011
Ş.C.Piaţa de Capital / 31 iulie 2011
Ş.C.Piaţa de Capital / 31 iulie 2011
Candidaturile pentru cele două posturi de administrator vacante la SIF "Oltenia" pot fi depuse, la sediul societăţii, până pe 5 august, potrivit unui comunicat al SIF5.
F. A.Politică / 31 iulie 2011
Preşedintele Traian Băsescu va susţine la ora 18.30, o declaraţie de presă, după întâlnirea avută la Palatul Cotroceni cu delegaţiile FMI, CE şi BM, informează Administraţia Prezidenţială.
F. A.Sport / 31 iulie 2011
F. A.Politică / 31 iulie 2011
Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, la această oră, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii FMI, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene, potrivit surselor de presă.
F. A.Politică / 31 iulie 2011
Deputatul PDL Daniel Oajdea va propune un proiect legislativ prin care societăţile de distribuire a carburanţilor să fie impozitate diferenţiat în funcţie de adaosul comercial, potrivit surselor de presă.
F. A.Cultură / 31 iulie 2011
Un bust al Papei Ioan Paul al II-lea va fi dezvelit maine seară în Bucureşti. Sculptura este amplasată la intersecţia dintre strada Constantin Stahl şi Bulevardul Schitu Măgureanu, conform surselor de presă.
F. A.Internaţional / 31 iulie 2011
F. A.Internaţional / 31 iulie 2011
Pentru cine a ratat vreodată trenul din cauza aglomeraţiei, autorităţile din Olanda au găsit o soluţie, potrivit surselor de presă. "Acceleratorul de transfer", sau după cum se vede în imagini, un simplu tobogan.
F. A.Politică / 31 iulie 2011
FMI a menţinut prognoza de creştere economică de 1,5% pentru 2011 dar a redus cu 0,2% estimarea pentru anul viitor, de la 3,9% la 3,7%, potrivit surselor de presă.
F. A.Miscellanea / 31 iulie 2011
Centrul de informare turistică al Primăriei Generale este închis la sfârşit de săptămână, potrivit surselor de presă.
F. A.Internaţional / 31 iulie 2011
F. A.Politică / 31 iulie 2011
F. A.Miscellanea / 31 iulie 2011
Un bărbat oprit în trafic a agresat agenţii de poliţie, potrivit realitatea.net.
F. A.Internaţional / 31 iulie 2011
Cel puţin 45 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite, azi, după o incursiune a armatei în oraşul Hama (centru Siriei), potrivit unui bilanţ al Observatorului sirian pentru drepturile omului, transmite AFP.
F. A.Internaţional / 31 iulie 2011
Astăzi este zi de doliu naţional în ţara vecină Ucraina, în memoria minerilor morţi în exploziilor produse în două mine din estul ţării, potrivit surselor de presă.
F. A.Miscellanea / 31 iulie 2011
Zeci de mii de oameni au ieşit ieri pe străzi pe tot teritoriul statului Israel, ca să protesteze faţă de politicile economice ale guvernului, potrivit presei israeliene.
F. A.Internaţional / 31 iulie 2011
F. A.Miscellanea / 31 iulie 2011
F. A.Miscellanea / 31 iulie 2011
Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 s-a produs sâmbătă noapte în nord-estul Japoniei, în prefectura Fukushima, zona afectată la 11 martie de un cutremur şi un tsunami devastator, potrivit surselor de presă.
Internaţional /M.P. - 21 septembrie, 15:31
Internaţional /M.P. - 21 septembrie, 15:26
Internaţional /M.P. - 21 septembrie, 15:20
Internaţional /M.P. - 21 septembrie, 14:11
Internaţional /M.P. - 21 septembrie, 13:55
Politică /M.P. - 21 septembrie, 13:44
Internaţional /MAKE şi Mori Savir - 19 septembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 19 septembrie
Sport /Dan Nicolaie - 19 septembrie
Internaţional /George Marinescu - 19 septembrie
![]() | 5.0719 |
![]() | 4.3138 |
![]() | 5.4257 |
![]() | 5.8251 |
![]() | 507.0444 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 15 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 11 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 10 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 9 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 8 septembrie
Dan Nicolaie