ASF a câştigat procesul cu fostul preşedinte CSA Daniel Tudor

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 mai 2017

Autoritatea de Supraveghere Financiară a câştigat un litigiu declanşat de fostul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Daniel George Tudor, potrivit unui comunicat al PeliFilip, casa de avocatură care a reprezentat instituţia.

"După un mandat de doar 6 luni în fruntea CSA, acesta a solicitat obligarea ASF la plata a aproximativ 3,3 milioane lei reprezentând contravalorea compensaţiei de încetare a mandatului de membru în Consiliul CSA, compensaţie prevăzută de un regulament intern al CSA (adoptat chiar de către membrii Consiliului) «ca o recunoaştere adusă pieţei de asigurări»", potrivit comunicatului citat.

După aproape 3 ani, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea domnului Tudor, argumentele principale invocate de PeliFilip vizând adoptarea abuzivă a acestui regulament intern şi neîndeplinirea condiţiei de a fi contribuit la dezvoltarea pieţei de asigurări în persoana reclamantului. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este supusă recursului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daniel George Tudor, ca securist demascat, a ascuns mereu trecutul sau cat si legatura cu Securitatea. Angela Toncescu, fosta lui directoare la RAI, propulsatä din umbra de Tudor ca sefa CSA in era Tariceanu PM, este cea care a introdus aceasta regula nesimtita de care vrea sa beneficieze acum Tudor, care chiar nu a facut nimic pentru industria asigurarilor. El ramane in istorie ca retinut DNA pentru mita tocmita in Senatul Romaniei de 3 milioane Euro de la Carabulea Carpatica.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb