Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, a primit joi vizita ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, pentru discuţii referitoare la consolidarea cooperării instituţionale în domeniul financiar şi la dezvoltarea pieţelor non-bancare, informează instituţia.
La întâlnire au participat Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreşedinte al autorităţii, şi Sorin Mititelu, vicepreşedinte, alături de alţi membri ai consiliului şi de diplomaţi americani, printre care Drew Lebkuecher, consilier economic, transmite sursa citată.
Un subiect principal al dialogului l-a reprezentat cooperarea instituţiei româneşti cu autorităţile americane de reglementare, în special cu Securities and Exchange Commission şi cu Commodity Futures Trading Commission, arată ASF.
Oficialii au abordat prevenirea şi combaterea spălării banilor, alături de necesitatea unor schimburi de informaţii pentru gestionarea riscurilor financiare transfrontaliere, notează autoritatea.
Reprezentanţii celor două părţi au analizat provocările generate de activele digitale şi de noile tehnologii financiare, care necesită cadre de reglementare predictibile şi transparente pentru protecţia investitorilor, informează sursa citată.
În privinţa pieţei de capital din România, participanţii au evidenţiat oportunităţile aduse de diversificarea emitenţilor şi de noile listări bursiere pentru mobilizarea capitalului privat şi pentru susţinerea întreprinderilor locale, transmite instituţia.
Discuţiile au vizat şi prezenţa grupurilor financiare americane pe piaţa românească, prin intermediul dialogului cu reprezentanţii comunităţii de afaceri, inclusiv cu Camera de Comerţ Americană în România, precizează sursa citată.
Extinderea colaborării româno-americane sprijină un cadru de supraveghere adaptat standardelor internaţionale, consolidează încrederea investitorilor şi creşte capacitatea pieţelor financiare locale pentru susţinerea dezvoltării economice pe termen lung, arată Autoritatea de Supraveghere Financiară.





























































Opinia Cititorului