Asociaţia Brokerilor organizează cursuri gratuite

F. A.
Comunicate de presă / 10 octombrie 2011

Asociaţia Brokerilor anunţă organizarea a 14 sesiuni de cursuri gratuite, în luna octombrie 2011, în cadrul programului de formare profesională continuă pentru angajaţii din piaţa de capital, arată un comunicat de presă.

Personalul implicat în managementul acestora are posibilitatea să participe la cursul de "Leadership", care va fi organizat în Bucureşti, în cadrul a două sesiuni, precum şi la cursul de "Management financiar, management de risc al investiţiilor", care va fi organizat în Bucureşti şi în Braşov, dar şi la cursul de "Produse de investiţii folosite în alte state UE", care se va desfăşura la Bucureşti, în cadrul a două sesiuni.

Toţi angajaţii din piaţa de capital pot beneficia de cursurile de "Planificarea vânzării", care va avea loc în Bucureşti şi Cluj-Napoca, "Identificarea şi găsirea de soluţii la nevoile clientului", desfăşurat în Bucureşti şi "Tehnici de negociere", susţinut în Bucureşti şi Braşov.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb