ASR Principele Radu salută eforturile de consolidare a apărării în Republica Moldova

A.G.
Politică / 19 mai, 16:53

Principele Radu - stânga şi Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova - dreapta; Sursa foto: Facebook / Familia Regala a Romaniei

Principele Radu - stânga şi Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova - dreapta; Sursa foto: Facebook / Familia Regala a Romaniei

Alteţa Sa Regală Principele Radu şi-a manifestat, marţi, aprecierea faţă de intenţia autorităţilor din Republica Moldova de a majora bugetul alocat apărării, transmite Agerpres.

Alteţa Sa Regală a declarat, în cadrul unei vizite oficiale efectuate la Brigada 2 Infanterie Motorizată "Ştefan Cel Mare” din Chişinău, că o majorare a bugetului pentru armată este necesară atât ca urmare a nevoilor crescute, cât şi a creşterilor preţurilor produselor şi serviciilor pe piaţă, informează Agerpres.

„Am aflat şi eu, ca şi toată lumea, că statul moldovean face eforturi pentru suplimentarea fondurilor pentru apărare, ceea ce, desigur, e o chestiune extraordinar de importantă, nu atât că aveţi nevoi mai mari, asta e deja ceva ştiut, dar, în plus de asta, costurile în fiecare an cresc enorm. Ca să faceţi instrucţia la nivelul la care trebuie nu se mai poate decât cu fonduri, din păcate”, a afirmat oficialul Casei Regale a României, potrivit aceleiaşi surse.

În acelaşi context, Alteţa Sa Regală a apreciat modernizarea armatei din Moldova, cooperarea pe care o are cu armata română, dar şi participarea la numeroase misiuni internaţionale, notează Agerpres.

„Am aflat cu foarte mare plăcere, de-a lungul anilor, că s-a intensificat participarea dumneavoastră, alături de colegii şi fraţii români, la diverse misiuni internaţionale. Acest lucru este foarte frumos. Trebuie să continue indiferent de stadiul aderării dumneavoastră la Uniunea Europeană. Participările la misiuni se pot face indiferent în ce fel ţara se situează în raport cu Uniunea Europeană. I-am întâlnit pe colegii dumneavoastră într-o mulţime de locuri din lume şi mă bucur foarte mult că este aşa”, a adăugat Principele Radu, conform Agerpres.

La discuţii au participat generalul de brigadă Sergiu Voinu, cel care deţine funcţia de locţiitor al şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale din Republica Moldova, dar şi numeroşi membri ai Statului Major, precizează publicaţia sursă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2270
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4991
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7148
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0306
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.8982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
explorebucharest.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb