Atacurile informatice recente asupra marilor companii se vor repeta în perioada următoare

F.A.
Companii / 16 iunie 2011

Atacurile care au avut ca ţintă companii internaţionale cu baze mari de date ale clienţilor, dar şi numeroasele aplicaţii suspecte din reţelele sociale, fac parte dintr-un tipar de acţiuni cu un scop bine stabilit, sunt de părere experţii BitDefender, arată un comunicat remis redacţiei.

Scopul lor este de a însuma cât mai multe date despre utilizatori din întreaga lume, pentru a putea lansa atacuri din ce în ce mai elaborate către oricine este expus, totul având la bază strategii de inginerie socială extrem de bine puse la punct.

"Nu trecuse nicio zi de la atacul asupra Sony, că acelaşi grup de hackeri a atacat reţeaua de siguranţă a lui Nintendo, un alt producător de jocuri de talie mondială. În ciuda faptului că de această dată pare că atacatorii nu au furat niciun nume, adresă, dată de naştere, e-mailuri, numere de telefon sau parole, ca în cazul Sony sau a multor alte companii din ultimele luni, putem să deducem totuşi existenţa unui tipar de acţiuni dintr-o strategie care are ca ultim scop furtul unei cantităţi cât mai mari de date confidenţiale din servere care nu sunt protejate", este de părere Cătălin Coşoi, Şeful Laboratorului de ameninţări online al BitDefender.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0578
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3387
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8482
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.1103

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb