ATENTATELE DIN SRI LANKA: Papa Francisc s-a declarat aproape de toate victimele acestei crude violenţe

M.I.
Internaţional / 21 aprilie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Papa Francisc a adus un omagiu numeroaselor victime ale atacurilor care au avut loc duminică, în Sri Lanka, în timpul tradiţionalei slujbe de Paşte celebrată la Vatican, suveranul pontif declarându-se aproape de "toate victimele acestei crude violenţe", relatează BFM TV, scrie News.ro.

"Am aflat cu tristeţe ştirea privind aceste grave atentate, care exact azi, în duminica Paştelui, au adus doliu şi durere în mai multe biserici şi în alte lăcaşuri de rugăciune din Sri Lanka", a spus Papa Francisc în tradiţionalul mesaj "Urbi et Orbi" (către cetate şi lume) de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru.

"Doresc să-mi exprim afecţiunea şi apropierea faţă de comunitatea creştină, care a fost lovită în timp ce se reculegea şi se ruga, şi faţă de toate victimele acestei crude violenţe. Îi încredinţez Domnului pe cei care au pierit tragic şi mă rog pentru cei răniţi şi pentru toþi cei care suferă din cauza acestui eveniment dramatic", a adăugat suveranul pontif, conform News.ro.

Cel puţin 158 de persoane, între care 35 de străini, precum şi trei poliţişti au fost ucişi duminică, într-o serie de explozii în hoteluri de lux şi biserici din Sri Lanka unde era celebrată slujba de Paşte, a anunţat Poliţia.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb