Aton Transilvania intră în top 5 producători de făină cu Moara Carani 5

F. A.
Companii #Agro-alimentar / 4 mai 2010

ATON Transilvania inaugurează azi Moara Carani 5, cea mai mare capacitate industrială de măcinat grâu din ţara noastră şi una dintre cele mai mari mori din Europa de Est. Investiţia de 11 milioane de euro, susţinută aproape integral din fonduri proprii, a beneficiat şi de sprijinul Uniunii Europene, prin programul SAPARD, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Moara Carani 5 are o capacitate de procesare de 500 de tone de grâu în 24 de ore, la care se adaugă alte 120 de tone pe zi, capacitatea de producţie la care funcţionează Moara Carani 4, cealaltă instalaţie a Vital&Heyl.

"Prin finalizarea acestei investiţii, ATON Transilvania intră în top 5 producători de făină din România, iar brandul Moara Carani îşi reia locul în preferinţele consumatorilor din Vestul României. Ne reconfirmăm astfel strategia de companie angajată pe termen lung în România. Am venit în România pentru a rămâne, ca investitor strategic", a declarat Paul Milata, CEO al ATON Transilvania.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb