AUR: 16 europarlamentari din România, Spania, Italia, Franţa, Portugalia, Letonia şi Polonia, în vizită la Pechea

R.S.
Politică / 8 noiembrie

AUR: 16 europarlamentari din România, Spania, Italia, Franţa, Portugalia, Letonia şi Polonia, în vizită la Pechea

O delegaţie formată din 16 europarlamentari din România, Spania, Italia, Franţa, Portugalia, Letonia şi Polonia a vizitat, vineri, localitatea Pechea din judeţul Galaţi, care a fost grav afectată de inundaţiile din luna septembrie, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, deputaţii europeni au ajuns la Pechea la invitaţia preşedintelui AUR, George Simion, vizita având ca scop să sublinieze "importanţa unei acţiuni rapide şi eficiente în sprijinul celor aflaţi în nevoie".

"Dacă în cazul României problema a fost lipsa digurilor, lipsa barajelor, vedem ce s-a întâmplat în Spania recent, unde spaniolii au construit şi diguri şi baraje, iar la ordinul Comisiei Europene, în 2021 şi 2022, 256 de diguri şi baraje din regiunea Comunidad Valenciana au fost distruse. I-am adus pe colegii noştri din Parlamentul European aici pentru a le cere ajutorul. În septembrie s-a vorbit despre 1 miliard şi jumătate de euro care ar trebui alocaţi pentru sinistraţi, pentru victimele dezastrului de aici. Se tergiversează procedurile, sunt prea lungi şi poate anul viitor, pe vremea asta, dacă vor ajunge şi dacă va ajunge întreaga sumă, s-ar putea să fie mult prea târziu. Avem nevoie de sprijinul colegilor parlamentari europeni, al Comisiei Europene şi al tuturor celor 27 de state", a spus George Simion.

Preşedintele AUR a precizat şi că partidul nu are la dispoziţie pârghiile guvernamentale, pentru că nu se află la putere, şi nu poate adopta decizii administrative.

"Sperăm şi am fost asiguraţi că ne putem baza pe sprijinul lor şi că locuitorii de aici, din Pechea şi din celelalte comune afectate, nu vor fi lăsaţi singuri. Suntem capabili şi credem noi că suntem mai capabili decât actualii guvernanţi să generăm sprijin pentru români, atât intern, cât şi extern. În spatele nostru sunt opt din cele trei case pe care noi le construim aici în zona afectată şi pe care ni le-am asumat. Sperăm, tragem din greu şi muncim din greu. Sperăm să avem şi sprijinul autorităţilor, astfel încât să reuşim să predăm la cheie aceste case în termen de şapte zile. A fost o muncă incredibil de mare. (...) Mai avem mult de făcut în Pechea şi în toate comunele din jur. Mai există un şantier deschis şi la Slobozia Conachi. Nu vom pleca de aici până nu terminăm. Nu avem la dispoziţie pârghiile guvernamentale, nu avem puterea. Suntem, din acest punct de vedere, nişte privaţi care dau o mână de ajutor unor oameni aflaţi într-o situaţie critică. Credem în bunătatea românilor", a adăugat Simion.

Liderul AUR a mai arătat că, prin prezenţa lor, europarlamentarii europeni "arată cetăţenilor români că nu vor fi abandonaţi în noroaie, aşa cum au fost abandonaţi de actualul preşedinte şi de actualul guvern".

"Sperăm că atunci când vom avea pârghiile necesare şi vom fi la guvernare, România va fi un membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, va fi primită în spaţiul Schengen şi românii nu vor mai trebui să meargă cu viză în Statele Unite, un aliat strategic. Pe măsura puterii cu care românii ne vor investi, vom face mult mai multe lucruri. Putem! Mulţi spuneau că nu vom reuşi să terminăm aceste case, dar sperăm să demonstrăm contrariul săptămâna viitoare. (...) Este timpul pentru fapte, nu pentru vorbe. Sper că a înţeles şi domnul Ciolacu lucrul acesta, deşi el, de obicei, încurcă noţiunile, încurcă termenele, termenii, încurcă orice. Vreau să mulţumesc naţiunii române, care încă este sănătoasă în marea ei majoritate, pentru acţiunile făcute în aceste comune. De multe ori au înlocuit guvernul şi au arătat că noi, românii, suntem oameni buni şi ştim să fim solidari. (...) Sperăm să ne putem ţine de termenul pe care noi ni l-am fixat şi pe 15-16 noiembrie să finalizăm lucrările la aceste 8 case şi familiile să se mute, să nu-i prindă ninsoarea nemutaţi şi toate aceste case să fie mobilate, drumurile să fie practicabile aici. Împreună putem face Europa mai bună! Împreună putem să dăm sens unor fraze folosite de birocraţii europeni, dar golite de conţinut. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă. Vedem cum această frază, 'We don't leave anyone behind', folosită de Ursula von der Leyen, se transformă în promisiuni goale în faţa dezastrului. Noi mergem până la capăt şi chiar nu trebuie să lăsăm niciun român în urmă! (...) Vom continua să sprijinim aceste comunităţi şi să ne implicăm atât cât ne vor permite forţele noastre", a precizat George Simion.

La rândul său, europarlamentarul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a susţinut că vizita de la Pechea este "o demonstraţie de solidaritate".

"Ce vedeţi aici este o astfel de demonstraţie şi mai este o demonstraţie de solidaritate. (...) Am avut şi avem un Guvern condus de un om care se pretinde de stânga, premierul Ciolacu, un guvern care e în majoritate de stânga, în majoritate aş spune eu covârşitoare, pentru că şi cei care sunt în PNL sunt tot de stânga. Şi cu toate acestea, solidaritatea mult aşteptată din partea lor, a guvernului, faţă de oamenii care au suferit aici, s-a lăsat mult aşteptată. Solidaritatea aceasta a primit un răspuns numai din partea noastră. Şi cu observaţia că restabilim un adevăr, dreapta, aşa cum şi noi suntem un partid de dreapta, dacă are şi acel criteriu supraordonator creştin, întotdeauna va fi solidară cu cei în nevoie, fie că sunt sinistraţi, fie că sunt oameni săraci, fie că sunt oameni care vor şi nu au cu ce să-şi construiască o viaţă, să crească personal. Întotdeauna dreapta va găsi soluţii pentru ei. (...) După cum aţi văzut, între membrii noştri de seamă sunt constructori care cu echipele lor, cu banii lor, cu energia lor şi pe timpul lor au venit şi au construit case aici, au reparat case, zeci de case, au reparat drumuri, au făcut ce puteau mai bine pentru a îmbunătăţi viaţa celor care au fost atât de cumplit loviţi de ape. Prin urmare, nu fac decât să atrag atenţia asupra etichetelor false care se pun, în general, asupra celor care chiar vor să facă politică pentru români. Noi suntem cei asupra cărora s-au îndreptat etichete false în mod premeditat şi permanent. S-a spus despre noi că nu avem parteneri nici în statul român, nici în afară. Iată că am dovedit că avem. Avem parteneri între români la toate nivelurile şi avem parteneri între colegii de cauză străini, cei care gândesc şi simt ca noi, pe aceleaşi coordonate, pe aceleaşi valori şi principii", a spus Claudiu Târziu.

Din delegaţia europarlamentarilor care au vizitat Pechea a făcut parte şi europarlamentarul francez Nicolas Bay, care face parte din Partidul Divers droite din cadrul grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni.

"Astăzi sunt aici ca patriot francez pentru a menţine vie prietenia dintre Franţa şi România. Sunt aici şi ca prieten al lui George Simion. Face o treabă admirabilă. Curajul şi determinarea lui sunt impresionante în această mare bătălie pentru alegerile prezidenţiale din România. Şi astăzi, munca desfăşurată aici de AUR pentru a ajuta populaţia afectată de inundaţii este cea mai frumoasă formă de solidaritate. Solidaritatea naţională, solidaritatea europeană înseamnă, în primul rând, să ne ajutăm propriul popor atunci când suntem supuşi unor teste. Ei bine, dincolo de discursuri, AUR şi George Simion acţionează, acţionează eficient pentru a sprijini populaţia, pentru a le construi case, pentru a le permite să trăiască alături de familiile lor în acest frumos teritoriu al României. Este o mare mândrie pentru mine ca francez să fiu aici alături de patrioţii români adunaţi în spatele lui George Simion pentru aceste alegeri prezidenţiale", a declarat Nicolas Bay, citat în comunicatul transmis de AUR, scrie Agerpres.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb