Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă prin care propune reintroducerea sistemului de vot în două tururi pentru alegerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Proiectul vizează modificarea Legii nr. 115/2015, astfel încât aleşii locali să fie desemnaţi printr-un sistem majoritar în două tururi. Potrivit propunerii, dacă niciun candidat nu obţine majoritatea voturilor valabil exprimate în primul tur, un al doilea tur de scrutin ar urma să fie organizat la două săptămâni distanţă, transmite comunicatul.
În expunerea de motive, iniţiatorii proiectului legislativ susţin că actuala procedură de vot pentru alegerile locale şi-ar fi demonstrat limitele în ceea ce priveşte capacitatea aleşilor de a asigura o dezvoltare locală corelată cu interesele cetăţenilor.
Sistemul în două tururi nu este o premieră în ţara noastră, acesta fiind aplicat la alegerile locale până în 2012, când legislaţia a fost modificată, iar primarii au început să fie aleşi într-un singur tur, se menţionează în document.
AUR critică actualul mecanism electoral, despre care afirmă că, prin scurtarea campaniei şi reducerea dezbaterilor între candidaţi, încurajează un vot pragmatic şi consolidează o cultură politică în care priorităţile locale sunt stabilite înainte de obţinerea unei legitimităţi solide din partea alegătorilor, notează sursa.
Potrivit documentului depus în Parlament, revenirea la sistemul în două tururi ar contribui la creşterea reprezentativităţii şi legitimităţii celor mai importanţi aleşi locali. De asemenea, iniţiatorii consideră că noul mecanism ar oferi şanse mai mari partidelor mici şi candidaţilor independenţi, ar stimula pluralismul politic şi ar facilita obţinerea unui consens mai larg în comunităţi privind politicile publice propuse în campaniile electorale, precizează comunicatul de presă.
















































Opinia Cititorului