AUR atacă la CCR Legea privind plata pensiilor private

T.B.
Politică / 16 octombrie, 09:04

AUR atacă la CCR Legea privind plata pensiilor private

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat că va depune în cursul zilei o sesizare la Curtea Constituţională împotriva Legii privind plata pensiilor private, adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, conform Agerpres.

Potrivit AUR, prin acest proiect "Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II şi III".

"Dacă ar fi fost un proiect legislativ cu adevărat pentru binele contribuabililor, parlamentarii AUR ar fi votat 'pentru' adoptare, însă iniţiativa legislativă reprezintă doar o încercare perfidă a partidelor aflate la guvernare de a fura banii munciţi ai contribuabililor români. În forma actuală a proiectului legislativ, cei care sunt adevăraţii beneficiari ai modificărilor sunt, în primul rând, administratorii fondurilor care vor încasa comisioane de 0,21%-0,27%, câştigând cât mai mulţi bani dacă aceştia rămân cât mai mult timp în conturi. Iar, în al doilea rând, principalul câştigător este statul român care a găsit un colac de salvare pentru un sistem care se împrumută constant, fără limite, la dobânzi uriaşe", se arată într-un comunicat AUR transmis, joi, AGERPRES.

Sistemul de pensii a funcţionat timp de aproape două decenii cu reguli clare iar românii au contribuit cu încredere la el pentru a-şi asigura "o pensionare liniştită", explică AUR.

"Acum, ceea ce vedem este o încălcare vădită atât a încrederii românilor, cât şi o preluare ilegitimă a controlului asupra sumelor de bani şi o pedepsire a celor care au muncit cinstit şi au pus bani deoparte. În loc să ofere siguranţă, legea adoptată reduce controlul pe care românii îl au asupra propriilor bani şi generează un precedent periculos: regulile pot fi schimbate oricând, chiar înainte de a-ţi primi drepturile pentru care ai contribuit o viaţă. Practic, Guvernul îţi transmite că, de fapt, banii tăi nu mai sunt ai tăi. Alianţa pentru Unirea Românilor nu poate sta deoparte în faţa deciziilor neconstituţionale girate de coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR. Nu acceptăm sacrificarea economiilor fiecărui român în numele austerităţii cât timp marile averi scapă neatinse, iar privilegiaţii statului îşi încasează liniştiţi veniturile grase", adaugă AUR.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege privind plata pensiilor private, principala reglementare fiind aceea că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul 2 - pilonul obligatoriu administrat privat - vor primi iniţial doar 30% din sumă iar restul eşalonat pe opt ani şi, prin excepţie, bolnavii cu afecţiuni oncologice pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere.

Pot primi, de asemenea, toată suma sub formă de plată unică persoanele care au un fond mai mic decât contravaloarea a 12 indemnizaţii sociale lunare.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Daca eram in Franta protesta lumea de mult in strada, totusi pensii bagate pe gat la populatie in 2008, dupa 10 ani le pui impozit pe venit, vi si cu impozit pe cass, si acum ne obligi sa stam 8 ani cu banii blocati in loc sa lasi liber la fiecare. Cu siguranta cei care au votat au deja pilonul 2 retras ptr ca iau si pensie si salar.

    1. Daca ramaneau toti banii la Pilonul 1 mai faceai scandal ?

      Platesti impozit pe venit din Pilonul 1?

      Cand te-ai inscris erau neimpozabile domnul. Ar trebui restituiti banii si facut un nou contract nu?

    Nu le da voie sa plateasca pensiile la oameni pt ca au nevoie de bani la bonduri.

    Alta explicatie nu exista. Orice numai sa nu-si faca ordine in buget. Meloni a scazut de la 7% la 3% deficitul de cand a venit la putere, ai nostri ce fac? Tot deficit 9% si inflatie 10%. Si asta e "metematicianul genial" si "cel mai de succes primar".

    Pfff, Meloni e doar o jurnalista si a putut, deci nu vor romanii pana au de unde fura cu inflatia si cu taxele marite de ce nu. Apropo, in 8 ani cat mai valoreaza banii tai de pensie? "Banii", ca astia nu sunt bani sunt ponzi scheme. 

    1. Cati ani are la putere Meloni ? Are majoritate sa poata lua decizii ? Pe ce lume aiurista traiesti daca nu stii cine ne-a bagat in deficit de 9% si AUR si PSD trag cu dintii sa nu iesim la suprafata ?

      Pai daca voi, hauristii atacati si contestati toate masurile? Mai pui si psd care se opune inca inainte de a fi stabilite masuri .... primul pachet abia are 2 luni, al doi-lea inca nu produce efecte - cum vrei sa scada deficitul si inflatia? La mai multa munca din partea tuturor te-ai gandit? Sau doar asteptam si socotim ce fac altii.

      ce sa muncesti cand se fura tot tot, cat e inflatia 10%? ti-au crescut veniturile anul asta cu minim 10% plus maririle de taxe ??

      lasa-ma cu auristii, ati devenit la fel de fanatici nu mai vedeti realitatea ca ati votat cu nd. auristii vor veni la putere oricum din esecul nd-bolojan. 

      Pt cel de sus Meloni intr-un an a facut deficitul 3,5, in al doilea an sub 3%.

      E democratie si la ei, ma gandesc ca s-a descurcat cu consensul politic. 

    Consider un mare abuz faptul ca se amesteca si in investitia PRIVATA facuta de mine in P3! Nu comentez nimic de P2, dar in P3 am depus banii mei personali si am un contract cu societatea respectiva in anumite conditii: retrag banii integral cu plata impozitelor aferente sau in rate egale timp de 5 ani atunci cand indeplinesc conditiile! Daca atunci cand am aderat, conditiile erau cele de acum sigur nu ma bagam ! Asa nu pot decat sa imi modific cotizarea lunara la minimum acceptat, 50 lei, in situatia in care si eu si sotia viram de 10 ori mai mult. Prefer ca diferenta pe care mi-am propus sa o economisesc sa o bag in alta parte. Probabil multi o sa procedeze asa, deci cei care vor pierde vor fi societatile respectiv statul, pentru ca acestea nu vor mai avea mai multi bani pentru imprumutul acestuia...

    1. Ai posibilitatea sa nu mai virezi nimic, suma minima era 35 de lei. Daca nu mai virez nimic raman banii acolo pana cand statul iti da dreptul sa i retragi in conditiile statului.

      Da, stiu, ma ocup de asa ceva. Si cum sa mai recomand posibililor clienti sa isi faca , cand orice guvern poate oricand sa schimbe regulile !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0851
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4608
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7690
Gram de aur (XAU)Gram de aur565.0116

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb