AUR propune interzicerea externalizării documentelor strategice ale ministerelor

L.B.
Politică / 20 august, 14:26

AUR propune interzicerea externalizării documentelor strategice ale ministerelor

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă care interzice practica externalizării strategiilor naţionale, a planurilor naţionale de acţiune şi a altor documente strategice ce intră în atribuţiile de bază ale ministerelor către firme private sau organizaţii neguvernamentale, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Proiectul de lege, iniţiat de liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu şi deputatul AUR Valeriu Munteanu, urmăreşte să pună capăt risipei de bani publici şi să readucă elaborarea politicilor publice în sarcina administraţiei.

Deputatul AUR subliniază că statul român alocă sume importante din bugetul naţional pentru ca ministerele să îşi îndeplinească atribuţiile legale, inclusiv elaborarea politicilor publice. Delegarea acestei responsabilităţi către alte entităţi şi firme de casă nu face decât să risipească resursele publice.

„Statul român a ajuns într-o situaţie absurdă. Lunar, plătim milioane de lei unor direcţii din cadrul ministerelor pentru a elabora politici publice. În acelaşi timp, plătim milioane de lei unor ONG-uri şi firme de casă pentru a elabora exact aceleaşi documente.

Cel mai elocvent exemplu este strategia pentru biodiversitate, pentru care userista Diana Buzoianu a plătit 500.000 de lei unor ONG-uri şi firme de casă”, a declarat Valeriu Munteanu.

Iniţiativa introduce, totodată, reguli stricte privind conflictele de interese, interzicând atribuirea unor astfel de contracte către entităţi în care activează persoane care au ocupat funcţii în ministerul respectiv în ultimii cinci ani.

Contractele încheiate cu încălcarea legii vor fi lovite de nulitate absolută, iar persoanele responsabile vor putea răspunde patrimonial şi disciplinar. Respectarea prevederilor va fi verificată anual de Curtea de Conturi.

„Expertiza externă trebuie cumpărată acolo unde statul nu o are. Dar statul nu poate transforma consultanţa într-un substitut permanent pentru propria administraţie. Avem nevoie de ministere care produc politici publice, nu de ministere care plătesc salarii pentru a administra contractele celor care le scriu politicile publice”, a explicat deputatul AUR Valeriu Munteanu.

Prin această propunere legislativă, AUR urmăreşte consolidarea capacităţii administrative a ministerelor, eliminarea risipei de fonduri publice şi asigurarea faptului că documentele strategice ale României sunt elaborate de instituţiile statului, în interes public.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. E calea sigură spre IA

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb