AUR solicită sesizarea CCR, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou Guvern

I.S.
Politică / 14 iunie, 21:27

AUR solicită sesizarea CCR, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou Guvern

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare oficială de sesizare a Curţii Constituţionale a României (CCR), în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Parlamentul României, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al AUR, conflictul priveşte întârzierea nejustificată a desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, în condiţiile în care Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu se apropie de limita celor 45 de zile prevăzută de Constituţie pentru exercitarea interimatului.

Cei de la AUR punctează că 'România este condusă, astfel, de un executiv cu atribuţii restrânse, lipsit de legitimitate şi capacitate reală de acţiune în faţa provocărilor actuale'.

'Consultările demarate pe 28 mai nu au urmărit desemnarea unui premier, ci s-au axat pe stabilirea unor măsuri de austeritate pentru români. AUR a refuzat să participe la consultările de pe 28 mai, întrucât era evident că aceste consultări nu aveau un caracter serios, Nicuşor Dan declarând în mai multe rânduri că nu va dialoga decât cu partidele considerate de acesta ca fiind 'pro-europene', iar asta s-a întâmplat zilele următoare, fapte care au confirmat lipsa de voinţă în exercitarea imparţială a atribuţiilor constituţionale. Această tergiversare deliberată a numirii unui prim-ministru a generat un blocaj instituţional major, afectând grav funcţionarea autorităţilor statului şi subminând principiul colaborării loiale între instituţii, consacrat de Constituţie', arată AUR.

Potrivit sursei, conflictul juridic de natură constituţională decurge din exercitarea discreţionară a atribuţiilor prezidenţiale, prin simularea unor consultări fără finalitate şi refuzul de a desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru. Această conduită contravine obligaţiei Preşedintelui României de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, precum şi funcţiei de mediator între puterile statului.

'În aceste condiţii, considerăm că neîndeplinirea obligaţiilor constituţionale de către Preşedintele României constituie o încălcare gravă a echilibrului instituţional şi a statului de drept. România nu îşi poate permite un vid de putere într-un moment în care este nevoie de un Guvern legitim şi funcţional. AUR solicită Preşedintelui Camerei Deputaţilor să îşi exercite atribuţiile şi s[ sesizeze Curtea Constituţională, pentru a pune capăt acestei stări de incertitudine şi pentru a restabili echilibrul constituţional', se mai precizează în comunicatul de presă.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. AUR face tot felul de sesizari "pe langa subiect",

    dar despre probremele reale si serioase tace suspect, 

    oare Nicusor ce imputernicire are de la Parlament/Guvern,

    ca sa faca angajamente internationale in numele Romaniei ??!! 

    1. corect , stiu ca nu se rezolva si de asta sesizeaza

    Credeam că blochează refacerea gio

    Fa-te Mircea ca lucrezi , sa sesizezi CCR inseamna ceva inutil , au ei planul lor dirijati de securitate si ii doare in cot de sesizarile nu stiu cui .

    ca intotdeauna, in conformitate cu originile liderului AUR (stadion Steaua), AUR face scandal ca nu stie sa faca mai mult. Nu tu o lege constructiva, nu tu o idee, nu! Doat scandal si deconstructie romaneasca si rusofilie maladiva!

    a venit simion de la gunoi, de aia miroase si se poarta ca la gunoi  

    Aici AUR chiar sunt de tot rasul. Pe cine sesizeaza ? Pe Enache cel care l-a pus pe ND acolo, la ordinul lui Macrou, cel care a manevrat alegerile.? Si ce se asteapta AUR ce sa faca Enache?

    Actiuni ale AUR de tot rasul. 

    Huliganul de Stadion nu stie ce sa mai faca sa se bage si el in seama

    El il punea pe ticnit prim ministru si resolva repede problema. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb