Australia a devenit prima ţară din lume care a introdus, începând de miercuri, interzicerea accesului pe reţelele de socializare pentru copii şi adolescenţi până la vârsta de 16 ani, informează Agerpres.
Astfel, copiii şi adolescenţii mai mici de 16 ani nu mai pot avea conturi personale pe platformele de social media precum Instagram, TikTok, Snapchat, Facebook, Reddit sau YouTube.
'Este într-adevăr o zi în care te simţi mândru că eşti australian', a declarat, miercuri, premierul Anthony Albanese, în faţa reporterilor. 'Este una dintre cele mai mari schimbări sociale şi culturale prin care a trecut naţiunea noastră', a adăugat el, precizând că legea le va asigura celor mici o copilărie normală, le va aduce linişte părinţilor şi va reprezenta un exemplu pentru celelalte ţări.
Companiile de social media afectate de măsură au dispus de un interval de timp de un an pentru a introduce proceduri de verificare a vârstei utilizatorilor, iar încălcările acestei interdicţii vor fi penalizate cu amenzi mari. Serviciile de mesagerie precum WhatsApp, e-mail, jocurile online şi programele educaţionale sunt exceptate de la noile reguli.
Guvernul australian doreşte să-i protejeze pe copii şi adolescenţi de riscuri precum cyberbullying, conţinut neadecvat şi instalarea dependenţei de reţelele de socializare.
'Nu va fi perfect. Este o mare provocare. Este însă un succes că se întâmplă. Este însă un succes şi că avem această discuţie', a mai susţinut premierul australian.
Criticii susţin că interdicţia este disproporţionată şi au fost deja ridicate obiecţii legale la Curtea Supremă. Mulţi sunt de părere că adolescenţii vor căuta pur şi simplu alte servicii similare, unde riscurile şi verificările sunt şi mai dificil de implementat şi monitorizat.
Fostul director general al TikTok în Marea Britanie şi Europa, Richard Waterworth, susţine că interdicţia privind utilizarea reţelelor de socializare pentru copii în Australia nu reprezintă neapărat 'o victorie pentru siguranţă' şi avertizează că aceasta ar putea avea multiple 'consecinţe neintenţionate'.
Richard Waterworth a explicat că adolescenţii şi copiii vor minţi în legătură cu vârsta lor, ceea ce înseamnă că nu vor mai avea acces la instrumentele de siguranţă pe care platformele le-au implementat pentru protecţia lor.
El a spus că aceştia nu îşi vor putea conecta contul la contul părinţilor lor şi nu vor avea fluxul de conţinut recomandat corect.
'Cred că va avea o mulţime de consecinţe neintenţionate şi, din păcate, nu cred că este neapărat un câştig pentru siguranţă', a adăugat el.
Conform presei australiene, platforma de social media Reddit se pregăteşte să atace interdicţia în instanţă. Compania a anunţat anterior că va respecta noile reguli, deşi nu este de acord cu ele.
Alte ţări iau în considerare să urmeze exemplul Australiei. În noiembrie, Danemarca a anunţat că are în vedere să restricţioneze accesul copiilor până la vârsta de 15 ani pe anumite platforme de social media, invocând îngrijorări cu privire la starea de sănătate psihică a acestora.
În luna septembrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat 'inspirată' de decizia 'de bun simţ' a Australiei de a introduce aceste restricţii.




























































Opinia Cititorului