ÎN PRIMUL SEMESTRUVânzările Mazda în ţara noastră au crescut cu peste 37%, la 382 de unităţi
A.C.Companii / 21 iulie 2014
A.C.Companii / 21 iulie 2014
PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 18 iulie 2014 /
A.G.Ziarul BURSA #Companii / 18 iulie 2014
Ţara noastră are nevoie de "facilităţi, de programe", pentru a convinge populaţia să cumpere maşini produse în ţară, a declarat, ieri, ministrul Economiei, Constantin Niţă, după ce a vizitat fabrica Ford de la Craiova. Un astfel de program ar putea fi destinat tinerilor şi ar permite acestora să-şi achiziţioneze în condiţii avantajoase un autoturism din producţia internă, a mai spus domnia sa citat de Agerpres.
E.D.Companii / 17 iulie 2014
Compania autohtonă Dacia a vândut în luna iunie, în Europa (UE plus EFTA), cu 32,2% mai mult faţă de aceeaşi lună a lui 2013, în iar cota de piaţă a constructorului de automobile s-a majorat de la 2,5% la 3,1%, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate astăzi.
E.D.Companii / 17 iulie 2014
E.D.Companii / 16 iulie 2014
C.P.Ziarul BURSA #Companii / 15 iulie 2014
V.B.Companii / 11 iulie 2014
A.C.Companii / 11 iulie 2014
E.D.Companii / 8 iulie 2014
V.B.Companii / 7 iulie 2014
E.D.Companii / 2 iulie 2014
Ovidiu VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 23 iunie 2014 /
English Section /George Marinescu - 9 octombrie
English Section /A.V. - 9 octombrie
English Section /O.D. - 9 octombrie
Piaţa de Capital /A consemnat Andrei Iacomi - 16 octombrie
Politică /O.D. - 16 octombrie
![]() | 5.0884 |
![]() | 4.3642 |
![]() | 5.4799 |
![]() | 5.8646 |
![]() | 593.6640 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 9 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 8 octombrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 7 octombrie
MARIAN DINU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALEXANDRU SÂRBU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALEXANDRU SÂRBU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)