BVB Aprecieri pentru indici, pe fondul unui rulaj redus

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 octombrie

Aprecieri pentru indici, pe fondul unui rulaj redus

• Tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul rulajului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi fără o direcţie clară pentru pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un avans de 0,71%, la 33.489 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,79%, până la 6.399 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 77,7 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 220 milioane lei, sumă ce reflectă totuşi şi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică artificial media.

În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, al căror rulaj s-a ridicat la 22,2 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,17%, la preţul unitar de 35,44 de lei.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Hidroelectrica, care au urcat cu 0,23%, la preţul de 172,4 de lei, în condiţiile unor schimburi de 6,3 milioane de lei.

Acţiunile OMV Petrom au stagnat, la preţul de 1,24 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,2 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz, care au crescut cu 1,92%, la preţul de 18,06 de lei, schimburile cu acţiunile producătorului de gaze ridicându-se la patru milioane de lei.

Pe piaţa ETF-urilor, fondul listat luni ce urmăreşte indicele WIG30TR al bursei din Varşovia, a cumulat un rulaj de 4,3 milioane de lei, unităţile ETF-ului încheind ziua în creştere cu 0,72%, la 62,7 lei.

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,2%, la 112.754 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al societăţilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,86%, până la 2.601 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a depreciat cu 0,66%, până la 1.033 de puncte.

• Topul celor mai mari creşteri

1.”Rompetrol Rafinare” (RRC): +13,29%

2. ”Armătura” (ARM): +11,97%

3. ”Bermas” (BRM): +9,36%

4. ”Bucovina-Club de Munte" (BCM): +3,20%

5. ”BRD-Groupe Societe Generale" (BRD): +2,84%

• Topul celor mai mari scăderi

1. ”UAMT” (UAM): -12,79%

2. ”IAR Braşov” (IARV) : -6,23%

3. ”Chimcomplex” (CRC): -4,70%

4. ”Christian Tour” (TRIP): -2,18%

5. ”Bursa de Valori Bucureşti” (BVB): -1,80%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb