AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA:"România are posibilitatea să dea în judecată Elveţia, pentru situaţia CHF"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 octombrie 2017

"România are posibilitatea să dea în judecată Elveţia, pentru situaţia CHF"

Ţara noastră are posibilitatea să acţioneze în judecată Elveţia pentru situaţia creată de creşterea neaşteptată, din ianuarie 2015, a francului elveţian (CHF), este de părere avocatul Gheorghe Piperea. Acesta concluzionează, în urma lecturării unui text scris de către un avocat de la Casa de avocatură Bottega di Bella: "Croaţia şi Muntenegru au decis, prin lege, îngheţarea cursului de schimb în contractele de credit în valută exotică, la nivelul celui din data semnării contractului. Băncile «afectate», care se plâng de pierderi cauzate de aceste măsuri legislative, au declanşat proceduri arbitrale contra acestor state, pretinzând despăgubiri pentru pierderea valorii investiţiilor lor străine în acele ţări, în baza unor tratate bilaterale de garantare a investiţiilor.

Dacă aceste arbitraje vor fi fost pierdute de cele două state, ulterior se va putea declanşa un alt arbitraj, mult mai interesant, între state, în care Croaţia şi Muntenegru vor putea cere Elveţiei aceste despăgubiri, pentru modul discreţionar în care Banca Centrală a Elveţiei s-a comportat în criza francului elveţian. Astfel, dacă în anul 2011, Elveţia îşi ancora moneda naţională la un curs fix de 1,2 CHF pentru un euro, în luna ianuarie 2015 a renunţat la această ancorare (...), declanşând dezastrul financiar şi ruina debitorilor expuşi acestui risc.

Precum se ştie, România (ca, de altfel, şi Polonia) a încercat o reglementare similară celei din Croaţia şi Muntenegru. Cu o motivare neaşteptată şi bizară (...), Curtea Constituţională a României a respins legea conversiei la cursul istoric a creditelor în CHF, printr-o decizie din 7 februarie 2017.

Similar au stat lucrurile şi în Polonia (ţară cu mult mai expusă pe CHF decât România). În ambele cazuri, motivaţia renunţării la gestul curajos, pro-cetăţeni, făcut totuşi de croaţi şi muntenegreni (şi, în trecut, de islandezi), a fost teama de represaliile bancherilor (...).

Cum situaţia creditelor în valută exotică nu s-a rezolvat nici în România, nici în Polonia, implicaţia celor susţinute de Danilo Ruggero Di Bella, care scrie despre acest potenţial arbitraj, ar fi că România şi/sau Polonia, împreună sau separat, să dea în judecată Elveţia, dacă tot le-au îngheţat picioarele de frica unor bănci austriece (dominante în România), germane sau italiene (dominante în Polonia)".

Avocatul Piperea subliniază că ţara noastră are un tratat bilateral de protejare a investiţiilor (BIT), în baza căruia poate declanşa, dacă va considera necesar, un arbitraj contra Elveţiei. "Motivaţii pentru un astfel de arbitraj ar avea destule", consideră specialistul, menţionând: "Foarte important este faptul că, la fel cum băncile care au vândut credite în franci elveţieni au insistat pe ideea stabilităţii CHF şi chiar au garantat această stabilitate, atât verbal, cât şi în reclame deceptive, mai ales prin vocile preşedinţilor lor (...), tot aşa, Banca Centrală a Elveţiei, prin vocea preşedintelui său Thomas Jordan (speech-ul din 18 decembrie 2014), a dat asigurări că Elveţia nu va renunţa la ancora cursului fix de 1,2 CHF pentru un euro; ba mai mult, domnul Jordan a reafirmat că va face orice, va cheltui oricât trebuie, pentru ca acest curs să se menţină. Evident, a minţit, întrucât în 15 ianuarie 2015, la nici măcar o lună de la acele declaraţii liniştitoare, Elveţia a renunţat la ancoră, declanşând ruina a milioane de oameni, plus câştigul enorm, de miliarde de euro, al câtorva investitori germani care, întâmplător, au avut intuiţia acestui gest al onorabilului bankster elveţian şi au pariat pe renunţarea la ancoră".

Gheorghe Piperea se întreabă, retoric, dacă ţara noastră va acţiona Elveţia în judecată: "Va face un astfel de gest România, adică să dea în judecată Elveţia? Nu. Niciodată. Pierderile determinate de rebuturile contractuale impuse debitorilor în CHF de către onorabilii noştri bancheri vor fi în continuare suportate de noi toţi. Aţi înţeles bine, de noi toţi, şi nu numai de către debitorii în CHF. Vorbesc atâta de debitorii «performanţi» şi de deponenţi. Ce nu ştiu sau nu vor să audă lăudătorii băncilor şi mai ales cei care se simt agasaţi de insistenţele celor cu credite în CHF este că onorabilele bănci le-au garnisit deja, demult, toate costurile cu bucăţele infinitezimale din costurile implicate de creditele neperformante, cel mai recent exemplu fiind ROBOR, care a crescut nu pentru că nu ar mai exista lichidităţi pe piaţă (în realitate, acestea abundă), ci pentru că trebuia cumva vărsată undeva cheltuiala cu scoaterea din bilanţ a creditelor neperformante şi cu optimizarea fiscală. Şi nici măcar asta nu e lucrul cel mai rău, căci beleaua mare a sistemului bancar românesc încă nu a venit: devalorizarea severă a euro faţă de leul din anii 2006-2008, când s-au dat cam 60% din creditele ipotecare în România. Ca şi în cazul creditelor în CHF, şi creditele în euro prezintă sămânţa riscului valutar, căci debitorii nu îşi obţin veniturile în euro, adică nu sunt «acoperiţi natural la riscul valutar». Se va vedea atunci ce înseamnă operaţiunea de spreading (împrăştiere) a greşelilor şi a iresponsabilităţii banksterilor în toate creditele şi depozitele bancare".

Printre altele, articolul scris de avocatul citat arată: "Croaţia şi Muntenegru au adoptat o lege în acest sens (n.r. de conversie a creditelor contractate în CHF), în timp ce Poloniei şi României - care la început au vrut să adopte o conversie impusă prin lege din CHF în zloţi şi lei pe cheltuiala băncilor - li s-au înmuiat picioarele, temându-se de reacţia băncilor germane, austriece şi italiene".

Legea conversiei creditelor în CHF la cursul istoric, aprobată anul trecut în Parlament, a fost declarată neconstituţională, la începutul lunii februarie 2017.

După mai bine de doi ani de luptă pentru o lege care să-i sprijine pe cei ce nu-şi mai pot plăti ratele crescute la bănci, preşedintele Curţii Constituţionale a României Valer Dorneanu a motivat că neconstituţionalitatea acestei legi constă în două aspecte: încălcarea principiului bicameralismului (în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială) şi neconcordanţa cu legislaţia europeană, caz în care instanţele urmează să constate principiul impreviziunii.

Gheorghe Piperea consideră că motivaţia bicameralismului este "penibilă", explicând: "Nu există bicameralism în Constituţia României. Există competenţe diferite ale celor două camere din Parlament. Proiectul de lege pentru conversie modifică OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. OUG 50 a mai suferit modificări, la finalul lui 2010, forma finală a legii fiind schimbată în proporţie de peste 90% în Camera Deputaţilor faţă de cum era iniţial în Senat. De ce atunci nu s-a invocat acest aşa-zis principiu al bicameralismului? Motivaţia probabil că este aceea că atunci modificarea masivă era în favoarea băncilor, iar acum este în favoarea clienţilor".

Parlamentul croat a aprobat, încă din 2015, un act normativ care permite conversia în euro, la cursul de la data acordării, a creditelor denominate în franci elveţieni. Costurile conversiei vor fi suportate de bănci şi, potrivit Guvernului, acestea sunt estimate la 6 miliarde de kuna (901 milioane de dolari), în timp ce Banca Centrală susţine că suma ar putea creşte până la 8 miliarde de kuna. Legea permite conversia unor credite în franci elveţieni în valoare echivalentă de circa 3,5 miliarde dolari.

Opt bănci locale au cerut Curţii Constituţionale a Croaţiei o evaluare din punct de vedere constituţional a legii conversiei, apreciind că nu se împart corect costurile şi că reglementarea se aplică retroactiv, însă instituţia a respins solicitarea creditorilor locali, precizând că o astfel de măsură era necesară, în momentul acela, pentru a realiza un obiectiv legitim. În acelaşi timp, guvernul croat a anunţat că a fost avertizat de Comisia Europeană că legea încalcă reglementările UE şi a promis "să facă tot posibilul pentru a preveni posibilele consecinţe negative". Majoritatea băncilor care activează în Croaţia sunt deţinute de instituţii financiare din Europa Occidentală.

În Ungaria, autorităţile au ajutat împrumutaţii, dar au uşurat simultan şi povara băncilor. Conversia s-a aplicat doar creditelor pentru locuinţe. Au fost vizate împrumuturile în toate valutele, nu doar cele în franci. Acestea au însumat echivalentul a 9 miliarde de euro. Conversia nu s-a făcut la cursul istoric, adică la cel la care a fost luat creditul, ci la o cotaţie fixă, stabilită de banca centrală a Ungariei la data de 7 noiembrie 2014.

Conversia creditelor în valută - din nou în Camera Deputaţilor

Conversia creditelor contractate în valută urmează să fie dezbătută din nou în Camera Deputaţilor. Un proiect legislativ care prevede completarea OG 50/2010 privind contractele pentru consumatori apare pe ordinea de zi de mâine a şedinţei Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Acesta vizează rambursarea totală sau parţială anticipată a împrumuturilor luate în valută, în moneda în care a fost contractat creditul sau în lei, menţionând: "Valoarea creditului de rambursat, prin recalcularea în lei, se determină prin înmulţirea soldului creditului cu cursul de schimb mediu lunar, stabilit de BNR, al monedei în care s-a acordat creditul sau moneda de referinţă a creditului, din luna în care s-a încheiat contractul de credit".

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Si mai departe Elvetia va da in judecata Fed-ul ??

    Sau pe Piperea?

    Si uite asa mai vb.o data de Piperea in z.Bursa  

    Idiot

    Cati franci elvetieni o fi luat autoarea pt.acest penibil articol? Poate ca l-a platit Piperea in franci vechi...

    Nu prostilor....v.a spus ca Croatia si Muntenegru au avut sange.n instalatii. Romania tot o tara de slugi a ramas....sunteti idioti...

    Buna ideea lui Piperea. Si daca pierd sa ne dea Alpii si Toblerone.

    Băi frate, ăsta este rău de tot dus cu pluta! Cum să dai în judecată altă țară pentru deciziile pe care le ia în ceea ce privește propria monedă națională! Ăsta este atât de dornic de reclamă și să se audă vorbind încât iasă cu tot felul de elucubrații vânzându-le iluzii pe bani grei unor necunoscători. Iar cei care îl tot promovează sunt ridicoli... Dezbatem toate gogomăniile pe care le scoate piperosul???

    Esti un MONUMENT de PROSTIE MISTER PIPEREA!!!

    1. De ce pt. ca BNR a devalorizat leul?

    Nea PIPEREA, [Fragment eliminat, conform regulamentului.] traiesti intr-o lume paralela!!!!Hai sa dam in judecata si Rusia pentru tezaur si pe americani ca nu ne-au ocupat la timp!!!

    O solutie ar fi refinantarea creditelor din CHF in RON la aceeasi banca si la dobanda aplicabila programului Prima Casa si cu garantii din partea statului (ca la Prima Casa). In acest fel se reduce presiunea ratelor pentru clienti si implicit defaulturile se vor diminua substantial, banca va avea siguranta ca isi va primi banii iar astfel sistemul bancar se va insanatosi (spre bucuria lui Isarescu care de aceasta teama s-a facut pres in fata bancilor straine)! Riscurile pentru stat sunt reduse intrucat diminuarea ratei le va permite imprumutatilor sa isi achite ratele iar componenta deja achitata din credit (substantiala in majoritatea cazurilor) este o motivatie puternica a imprumutatilor pentru a merge mai departe. Singura problema ar fi cursul de schimb. Cursul mediu din perioada scursa de la acordarea credituluipana acum ar putea fi calea de mijloc care sa multumeasca relativ ambele parti. Pana la urma problema asta trebuie rezolvata cumva pentru ca treneaza de prea mult timp si versiunea castigatoare doar pentru una dintre parti nu poate exista realmente.

    1. Auzi, nu e mai bine sa dai in plata si sa incheiem balciul? Te consiliaza consigliere Piperea. Gata cu cerseala, treceti la munca.

    Au muls destul si fara mila bancile astea straine (in special cele austriece) si cel mai bun raspuns din partea romanilor este EVITAREA lor. Ar trebui sa fim uniti si sa le intoarcem spatele fara a mai cumpara vreun serviciu bancar de la ele. Atat noi, cat si GUVERNANTIIAr fi cel mai crunt si binemeritat tratament pe care natiunea il poate aplica acestor macelari.

    1. In 5-10 ani suntem acolo ca ne-au cumparat pamant, fabrici, tineri. Cei care am ramas ne tin in saracie.

    Cum putei publica aberatii de astea. Vai de numele pe care il purtati

    1. Sta cam mult pe langa psdei si e paca t pt. el, maine ce va spune ca multinationalele scot tura 3 in strada contra psd??

    Ma gandeam cand le trece prin cap pentru saparea adevarui?

    Elvetia are Chf in Europa tocmai pt saracirea unei paturi din europa est si imbogatirea unei alte paturi Vest. 

    Cei " schiloditi" cu chf-ul ii vad ca le plateste cineva, ceva pe modelul celui de al II-lea Razboi M cand evreilor li s-a platit ceva despagubire simbolica ca au scapat din lagare, revolutionarilor din '89 cativa adevarati 90% inchipuiti. 

    Imperiile au supt alte teritori de ex. Roma acum e Elvetia si toate tarile germanice in Europa.

    Bce nu stie? 

    Vai de capul meu. Piperea a luat-o razna. Una e sa te judeci si sa te iei la tranta cu bancile pe clauze abuzive, etc (si nu comentez daca a facut-o din dorinta de a ajuta oamenii sau din dorinta de a-si ajuta faima si buzunarul). Si alta e sa scoti asemenea aberatii. Pe prima o intelegem perfect, indiferent de motivatie. Pe a doua deloc.

    Bursa, ce ati patit, chiar asa, publicati orice elucubratie? 

    Bursa preia fara nicio ezitare orice bullshit al lui Piperea, asa scrie in contract.

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7043
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9892
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6863
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.5349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro