BACONSCHI: "Nu avem nepotisme în listă"

R.P.
Politică / 28 martie 2014

Teodor Baconschi, vicepreşedinte al Partidului "Mişcarea Populară" (PMP), a declarat într-o conferinţă de presă că această formaţiune politică are pentru alegerile europarlamentare o listă 'fără rubedenii, fără nepotisme', propunându-şi un scor de două cifre, potrivit presei.

"La europarlamentare vrem să obţinem un scor mai mare de 10%. Acest lucru este central în strategia PMP. Avem o listă fără rubedenii, fără nepotisme. Este o listă construită în poziţii eligibile din personalităţi care au demonstrat că ştiu ce să facă dacă sunt la guvernare, îşi servesc ţara, interesul naţional, se dedică binelui comun al românilor", a declarat Baconschi.

Potrivit vicepreşedintelui, lista este deschisă de europarlamentarul Cristian Preda, care este şi profesor de Ştiinţe Politice, urmat de Siegfried Mureşan, un tânăr care la 32 de ani a lucrat la Bundestag şi la Partidul Popular European.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb