Băluţă: Lucrările la „Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump” ar urma să se încheie în mai-iunie 2027

S.C.
Politică / 27 august, 15:05

Sursă foto: Facebook/Daniel Băluţă

Sursă foto: Facebook/Daniel Băluţă

Lucrările la „Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump”, amenajat prin extinderea Parcului „Tudor Arghezi” din Sectorul 4, ar urma să fie finalizate în perioada 1 mai - 1 iunie 2027, declaraţia a fost făcută joi de primarul Daniel Băluţă, potrivit Agerpres.

„Lucrările sunt în derulare. Lucrăm la infrastructura parcului. Mizăm că în perioada 1 Mai - 1 iunie 2027 lucrările vor fi încheiate, iar oamenii se vor putea bucura de «Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump» . Aşadar, am început în forţă şi avem convingerea că termenele pe care le avem cu constructorii vor fi respectate”, a spus primarul la o conferinţă de presă, informează sursa citată.

Daniel Băluţă şi trimisul special al Preşedintelui SUA pentru Parteneriate Globale, Paolo Zampolli, au efectuat joi o vizită de lucru pe şantierul extinderii Parcului „Tudor Arghezi”, investiţia presupune extinderea actualului parc cu aproape patru hectare, conform publicaţiei.

Potrivit primarului, noul parc va cuprinde zone tematice inspirate de repere reprezentative ale Statelor Unite ale Americii, precum şi noi suprafeţe verzi şi spaţii dedicate copiilor şi familiilor, potrivit sursei.

„Este un moment despre prietenie, despre parteneriat şi despre încrederea pe care România şi Statele Unite ale Americii au construit-o împreună. România a făcut în urmă cu mai bine de 3 decenii o alegere fundamentală pentru viitorul său, a ales lumea occidentală, a ales NATO, a ales Uniunea Europeană şi a ales un Parteneriat Strategic puternic cu Statele Unite ale Americii. Această alegere a însemnat pentru România securitate, stabilitate şi dezvoltare şi mai ales a însemnat certitudinea că avem alături de noi un aliat şi un partener strategic în momente importante pentru ţara noastră”, a afirmat Băluţă, conform publicaţiei.

Primarul a subliniat că Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe şi de securitate a României, potrivit sursei citate.

„Extindem acest parc cu aproape patru hectare şi pregătim aici un proiect cu o identitate cu totul specială - 'Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump'. Nu vorbim doar despre extinderea unui parc. Vorbim despre un proiect care va avea o puternică valoare simbolică şi care va spune într-un limbaj simplu şi accesibil tuturor că România preţuieşte prietenia cu Statele Unite ale Americii. Conceptul parcului va aduce aici elemente inspirate de unele dintre cele mai cunoscute simboluri ale Statelor Unite ale Americii. Vom avea zone care vorbesc despre explorarea spaţiului şi despre NASA, despre cinematografie, tehnologie şi despre acel spirit american care a încurajat generaţii întregi să viseze, să inoveze şi să aibă curajul de a transforma ideile în realitate”, a susţinut Daniel Băluţă, conform publicaţiei.

Primarul a spus că proiectul are o semnificaţie aparte în contextul în care Statele Unite ale Americii marchează în acest an 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă, conform sursei.

„Este cu atât mai potrivit să vorbim despre acest proiect într-un an cu o semnificaţie aparte pentru Statele Unite ale Americii, care marchează 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă. Este un moment în care vorbim despre libertate, despre democraţie şi despre forţa unor valori care au traversat generaţii. România respectă Statele Unite ale Americii, preţuieşte Parteneriatul Strategic şi îşi doreşte ca această relaţie să devină şi mai puternică în anii care urmează”, a mai afirmat Băluţă, potrivit publicaţiei.

Trimisul special al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii pentru Parteneriate Globale, Paolo Zampolli, a declarat că gestul „poporului român” este unul care consolidează prietenia dintre România şi Statele Unite, informează sursa citată.

În timpul intervenţiei sale, Paolo Zampolli l-a sunat pe preşedintele Nicuşor Dan, căruia i-a transmis mulţumiri din partea preşedintelui SUA, Donald Trump, pentru realizarea proiectului, conform sursei.

„Este un gest care consolidează prietenia dintre România şi Statele Unite. Este o onoare să fiu aici”, a spus Zampolli, informează publicaţia menţionată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. mai pui 50 de bani si cumperi o hartie igienica. am avut strabuni destepti ,i-au botezat dupa felul de a fi ,dupa mecle,comportament,inteligenta . numele spune tot.

    1. PSDistii au in sange plecaciunea si mita.

    Drogule.....nu vezi că nu muncește nimeni în Piața Unirii....toți pakistanezii stau pe telefoane in fiecare zi

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb