Băluţă, reacţie după ascensiunea Ancăi Alexandrescu în sondaje

A.B.
Politică / 3 decembrie 2025

Băluţă, reacţie după ascensiunea Ancăi Alexandrescu în sondaje

Ameninţat de o posibilă erodare a electoratului PSD, candidatul social-democrat la Primăria Capitalei, Daniel Băluţă, susţine că este obişnuit cu „scandalul la TV” şi „cu ranga”, aluzie la Anca Alexandrescu şi Cătălin Drulă, dar afirmă că mizează pe discernământul alegătorilor, potrivit HotNews, de la care transmitem cele ce urmează.

„Dacă m-aş fi oprit când am întâlnit scandalul, n-am mai fi avut nici jumătate din ce vedeţi în Sectorul 4”, a spus acesta.

Pentru prima oară, Băluţă şi Anca Alexandrescu sunt aproape la egalitate într-un sondaj AtlasIntel: 23,3% pentru social-democrat, faţă de 23,2% pentru candidata AUR. Deşi doar unul dintre multiplele sondaje aflate în circulaţie, şi alte campanii au remarcat creşterea Ancăi Alexandrescu în propriile măsurători. Fenomenul care agită culisele politice este altul: transferul voturilor PSD către candidatul AUR.

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat pentru HotNews că Băluţă „a intrat într-un discurs administrativ, pozitiv, fără atacuri”, oferind adversarei sale un „dublu avantaj”. „Anca Alexandrescu e o PSD-istă cu manele, ceea ce îi aduce câştig din ambele părţi”, afirmă CTP.

Şi analistul Cristian Hriţu notează că bazinul electoral al PSD comunică direct cu cel al AUR: „Ce pierde PSD se duce la AUR. Oamenii s-au săturat de cazuri de tip Nordis, de hoţie”, spune acesta.

Întrebat direct dacă îl îngrijorează migrarea votanţilor PSD către Alexandrescu, Băluţă răspunde că nu priveşte alegătorii ca pe „nişte voturi care se mută dintr-o parte în alta”, ci ca pe oameni afectaţi de probleme reale: trafic, facturi şi lipsă de infrastructură. „Cred că bucureştenii sunt mai puţin interesaţi de tabere şi mai preocupaţi de cine poate ţine oraşul în picioare fără să-l transforme într-un scandal permanent”, spune acesta.

„Radicalismul există peste tot, iar eu refuz să intru aici. Bucureştiul nu e un platou de televiziune şi nici un loc unde lucrurile se rezolvă cu ranga, ci un mare şantier care trebuie scos urgent din haos.”

Băluţă insistă că miza alegerilor nu o reprezintă discursul, ci capacitatea administrativă: „Trebuie să ştii ce faci din prima zi, nu după ce înveţi din mers. Bucureştiul e un oraş complicat. Nu mai e vreme de experimente”. El aminteşte că a atras 5 miliarde de euro fonduri europene în Sectorul 4 şi că a „pus la aceeaşi masă oameni care nu se înţelegeau”.

Declaraţiile lui Băluţă vin în contextul în care liderii PSD au lansat, la Congres, o ofensivă declarată împotriva radicalismului. Sorin Grindeanu afirma: „Populismul nu a plătit până acum niciun salariu în România. Singurul răspuns este o guvernare bună”.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Băluță și Piedone sapa într-una , până sâmbătă reconstruiesc capitala.

    Pentru taxele care ne jecmanesc niciun vot pentru PSD, PNL si USR.

    1. Dar nici pentru ciudații apăruți din spuma mării :

      Aur, sos, pot 

    Domnule Doctor te lauzi suspect de mult.Ce se ascunde în spatele măștii ? Afaceri sulfuroase.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3564
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8643
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3615

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb