Banca Mondială a anulat 35 mil dolari dintr-un credit acordat României pentru infrastructură

F. A.
Bănci-Asigurări / 25 august 2009

România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) au convenit extinderea perioadei de tragere din împrumutul acordat pentru sprijinirea sectorului transporturilor până la 31 decembrie 2009 şi anularea a 35 milioane dolari din acest credit, anunţă azi Ministerul de Finanţe.

"Prin acest amendament s-a agreat extinderea perioadei de tragere până la data de 31.12.2009 şi anularea sumei de 35 milioane USD din împrumut", se arată în proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea amendamentelor la Acordul de împrumut dintre România şi BIRD, publicat pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Costul total al proiectului prevăzut iniţial era de 225 milioane dolari, din care 180 milioane dolari reprezentau împrumutul BIRD, iar 45 milioane dolari era contribuţia României.

MFP precizează că proiectul este destinat activităţilor de întreţinere a infrastructurii publice şi este structurat în două părţi, de câte 112,5 milioane dolari fiecare, ce vizează pe de o parte sectorul rutier, iar pe de altă parte sectorul feroviar.

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0968
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5761
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8359
Gram de aur (XAU)Gram de aur716.2653

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb