Banca Vaticanului promovează valori catolice prin indici bursieri

O.S.
Internaţional / 10 februarie, 17:25

Banca Vaticanului promovează valori catolice prin indici bursieri

Banca Vaticanului şi-a unit forţele cu firma americană de servicii financiare Morningstar pentru a lansa doi noi indici bursieri care aleg acţiuni în conformitate cu principiile catolice, au declarat marţi cele două entităţi, o colaborare neobişnuită între Vatican şi sectorul financiar, transmite Agerpres.

Indicele Morningstar IOR Eurozone Catholic Principles şi Indicele Morningstar IOR US Catholic Principles "sunt concepuţi pentru a servi drept referinţă pentru investiţiile catolice la nivel mondial", a informat Istituto per le Opere di Religione (IOR), aşa cum este cunoscută oficial Banca Vaticanului, conform sursei. Ambii indici includ 50 de companii cu capitalizare medie şi mare, inclusiv acţiuni Big Tech şi financiare, precizează sursa menţionată.

Printre principalele acţiuni ale fondului european se numără ASML Holding, furnizor de echipamente pentru semiconductori, Deutsche Telekom, operator de telefonie, şi SAP, companie de software, a relatat Agerpres.

Investiţiile responsabile social au înregistrat o creştere constantă în ultimele decenii. Fondul american Ave Maria Mutual Funds, care respectă principiile catolice, raporta în 2025 active în valoare de 3,8 miliarde de dolari, conform sursei citate.

Banca Vaticanului, înfiinţată în 1942 de Papa Pius al XII-lea, deserveşte în principal instituţiile catolice, membrii clerului, angajaţi actuali sau foşti ai Vaticanului, precum şi ambasadele şi diplomaţii acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun, a informat sursa.

Societatea mixtă înfiinţată de Morningstar şi Banca Vaticanului vine în urma eforturilor de a curăţa reputaţia băncii, care a fost pătată în ultimele decenii de cazuri de corupţie, delapidare şi alte infracţiuni, subliniază sursa.

Regretatul Papă Francisc, care a murit anul trecut, a adoptat o serie de reforme pentru a trata aceste probleme, după cum precizează Agerpres.

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0972
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6189
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8197
Gram de aur (XAU)Gram de aur752.0815

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb