Bancherii cer BNR implementarea standardelor internaţionale de raportare din ianuarie 2012

F. A.
Bănci-Asigurări / 9 septembrie 2009

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) propune băncii centrale ca data implementării standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) să fie 1 ianuarie 2012, urmând ca introducerea noilor reguli de provizionare conform IFRS să se facă de la finalul acestui an, a anunţat azi ARB.

Decizia de a propune acest calendar a fost luată luni de Adunarea Generală Extraordinară a ARB, iar implementarea IFRS din 1 ianuarie 2012 se va face "ca bază de raportare financiară la nivelul situaţiilor individuale şi nu ca bază contabilă".

Bancherii din ARB precizează, însă, că pentru a respecta calendarul propus, este nevoie ca metodologia de aplicare contabilă şi fiscală să fie aprobată "într-un termen rezonabil".

"Comunitatea bancară va solicita Băncii Naţionale a României ca, începând cu data de 31 decembrie 2009, să fie introduse noile reguli de provizionare conform IFRS, cu menţiunea că băncile care nu pot să aplice acest nou sistem de la această dată, o vor putea face începând cu iunie 2010", se spune în comunicatul ARB.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb