Acţionarii Banca Transilvania au aprobat distribuţia de dividende şi majorarea de capital
Mihai GongoroiBănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
Mihai GongoroiBănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
CEC Bank continuă să ia măsuri speciale pe durata stării de urgenţă pentru a veni în ajutorul clienţilor săi pensionari. Astfel, Banca va emite în mod gratuit carduri de debit pentru clienţii care îşi ridicau pensiile în numerar de la ghişeele băncii şi va asigura trimiterea acestora, fără costuri, la adresa de domiciliu a clienţilor, ca excepţie de la practica standard care prevede ridicarea cardurilor din unităţi, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.
C.B.Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
M.A.Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
În urmă cu 140 de ani, românii sărbătoreau recenta independenţă naţională, iar clasa politică a vremii, preocupată de modernizarea ţării, anticipa că reforma societăţii nu este posibilă fără construcţia unui sistem financiar-bancar, iar banii vor fi sângele care irigă sistemul economic, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, remis Redacţiei noastre.
E.O.Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
Actualizare - Piperea: "Sunt semnale că promulgarea legii se va amâna până la Crăciun"
---
Actualizare - Zamfir: "O mare victorie în favoarea oamenilor cu credite la bănci"
---
Actualizare - CREDERE: "Este un moment istoric"
---
Actualizare - Legea pentru reechilibrarea contractelor de credit a fost adoptată în plenul Camere Deputaţilor, cu 205 voturi pentru, 96 împotrivă şi 10 abţineri
---
Proiectul care modifică Legea dării în plată, prevăzând reechilibrarea contractelor de credit, se află, acum, la vot, în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
C.B.Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
Cristiana BănicăZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
Cristiana BănicăZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2020
Euro a urcat, ieri, cu 0,76 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8436 lei/euro.
S.B.Bănci-Asigurări / 28 aprilie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 28 aprilie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 28 aprilie 2020
CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 aprilie 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 aprilie 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 aprilie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 27 aprilie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 27 aprilie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 27 aprilie 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 aprilie 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 aprilie 2020
Călin RecheaBănci-Asigurări / 27 aprilie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 24 aprilie 2020
M.A.Bănci-Asigurări / 24 aprilie 2020
MELANIA AGIUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 aprilie 2020
MELANIA AGIUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 aprilie 2020
E.O.Bănci-Asigurări / 23 aprilie 2020
• Legea amendează Ordonanţa de Urgenţă 37/2020 • PNL va ataca la Curtea Constituţională legea votată astăzi
A.M.Bănci-Asigurări / 23 aprilie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 23 aprilie 2020
EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 23 aprilie 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 aprilie 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 aprilie 2020
Emilia OlescuBănci-Asigurări / 22 aprilie 2020
• Noua lege va intra, mâine, în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional
C.B.Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2020
M.A.Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2020
MAKE şi Mori Savir
George Marinescu
Cornel Codiţă
Dan Nicolaie
O.D.
A consemnat George Marinescu
![]() | 5.0695 |
![]() | 4.2820 |
![]() | 5.4347 |
![]() | 5.8441 |
![]() | 505.3604 |
convertor valutar
»=Internaţional /A.V. - 16 aprilie 2020
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 16 aprilie 2020
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 15 aprilie 2020
Internaţional /A.V. - 15 aprilie 2020
Internaţional /A.V. - 8 aprilie 2020
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 8 aprilie 2020
George Marinescu
George Marinescu
Dan Nicolaie