Băncile regionale acţionare ale Credit Agricole vor să-şi crească deţinerile

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 august 2023

Băncile regionale acţionare ale Credit Agricole vor să-şi crească deţinerile

Acestea intenţionează să-şi majoreze participaţia la cel mult 65%, de la 60,2% în prezent, urmărind să finalizeze tranzacţiile până la sfârşitul lunii iunie 2024

Băncile regionale acţionare ale Credit Agricole SA plănuiesc să cumpere titluri de până la un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari), după ce creditorul francez a raportat o creştere a profitului său în al doilea trimestru din 2023, anunţă Bloomberg.

Băncile regionale vor să-şi majoreze participaţia la cel mult 65% din Credit Agricole, de la 60,2% în prezent, şi urmăresc să finalizeze tranzacţiile până la sfârşitul lunii iunie a anului viitor, a informat vineri, într-un comunicat, proprietarul grupului, SAS Rue La Boetie, care cuprinde 39 de bănci regionale.

Achiziţiile ar fi similare cu o tranzacţie de un miliard de euro pe care deţinătorii regionali au anunţat-o în noiembrie anul trecut. Băncile regionale vor să profite de valoarea acţiunilor creditorului francez, care sunt cotate în prezent la aproape jumătate din valoarea lor contabilă, notează Bloomberg.

Vineri, titlurile Credit Agricole aveau un preţ de 11,86 euro pe piaţa din Paris, la ora locală 14.18, în urcare cu 6,1% faţă de ziua anterioară.

Acţiunile Credit Agricole sunt "foarte atractive când vine vorba de randament", a declarat directorul executiv al băncii, Philippe Brassac.

Credit Agricole - profituri peste estimări în trimestrul al doilea

Banca franceză a anunţat, la finele săptămânii trecute, că profitul său net a crescut cu 25% în perioada aprilie - iunie 2023, în ritm anual, până la 2,04 miliarde de euro. Cifra a fost peste ceea ce anticipau analiştii: 1,43 miliarde de euro, şi a fost susţinută parţial de creşterea puternică a venitului net din dobânzi obţinut de divizia sa internaţională de retail.

Divizia internaţională de retail banking a înregistrat venituri de 982 de milioane de euro, în creştere cu 21% faţă de anul precedent, cifra depăşind estimările analiştilor. Această evoluţie a compensat scăderea cu 5% a veniturilor din serviciile bancare de retail din Franţa.

Bloomberg menţionează că majorarea dobânzilor pentru depozitele reglementate a dus la creşterea costurilor de finanţare ale creditorilor, în timp ce normele de creditare ipotecară limitează sumele pe care aceştia le pot percepe pentru noi împrumuturi.

Totuşi, Credit Agricole s-a descurcat mai bine decât rivala Societe Generale SA, care a anunţat recent scăderea cu 14% a veniturilor sale din sectorul bancar retail din Franţa, menţionează Bloomberg.

Serviciile financiare specializate ale Credit Agricole au înregistrat o creştere cu 70% a veniturilor, în condiţiile în care divizia de profil a beneficiat de încheierea unui acord cu producătorul auto franco-italo-american Stellantis NV pentru leasing şi finanţare.

"Toate diviziile-cheie au avut rezultate foarte bune", au scris într-o notă analiştii Thomas Hallett şi Andrew Stimpson de la Keefe, Bruyette & Woods, menţionând că banca franceză Credit Agricole a publicat "un set decent de rezultate, în ciuda presiunii continue asupra venitului net din dobânzi, în Franţa".

Veniturile diviziei de tranzacţii cu produse cu venit fix, materii prime şi valute din cadrul Credit Agricole au scăzut cu 1,1% în al doilea trimestru, în ritm anual, declinul fiind limitat de performanţa activităţilor de finanţare.

Divizia de clienţi mari ai băncii a realizat venituri de 1,9 miliarde de euro în al doilea trimestru, în scădere cu 3% faţă de anul anterior, dar peste estimările analiştilor.

Credit Agricole preia cota majoritară din administratorul belgian de active Degroof Petercam

Credit Agricole a anunţat, vineri, încheierea unui acord pentru preluarea cotei majoritare din administratorul belgian de active Degroof Petercam, de către divizia sa de administrare a averilor, Indosuez Wealth Management.

Degroof Petercam are în administrare aproximativ 35 de miliarde de euro şi a generat un profit net de aproximativ 80 de milioane de euro anul trecut, conform directorului executiv adjunct al Credit Agricole, Xavier Musca. Acordul va creşte dimensiunea Indosuez cu aproximativ 50%, a specificat Philippe Brassac.

Grupul CLdN, un acţionar de bază al Degroof Petercam, va păstra un pachet de aproximativ 20% din afacere, conform anunţului Indosuez. Tranzacţia evaluează Degroof Petercam la 148,03 euro pe acţiune înainte de diferite ajustări potenţiale şi va fi urmată de o ofertă publică pentru acţiunile rămase ale companiei belgiene. Această ofertă evaluează firma la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Tranzacţia va avea un impact de 30 de puncte de bază asupra raportului CET1 al Credit Agricole, un indicator-cheie al solidităţii sale financiare, şi este aşteptată să se încheie în 2024, potrivit Indosuez.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5603
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2951
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9644
Gram de aur (XAU)Gram de aur389.2309

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb