Bancpost marchează 20 de ani în ţara noastră susţinând programe educaţionale alături de United Way România

F. A.
Comunicate de presă / 13 decembrie 2011

Bancpost marchează anul aniversar 2011 cu o donaţie importantă către fundaţia United Way România, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Pentru Bancpost, 2011 este anul aniversării a 20 de ani de prezenţă pe piaţa bancară românească.

Peter M. Weiss, CEO Bancpost, a declarat: "De 20 de ani Bancpost este un partener al clienţilor de retail, corporate, al autorităţilor şi al comunităţii. Credem în parteneriat, iar respectul pentru oameni şi egalitatea de şanse sunt unele dintre valorile care ne călăuzesc. Am ales să susţinem United Way România pentru a contribui la programele educaţionale ale fundaţiei. Investiţia în educaţie este modul prin care Bancpost îşi dovedeşte angajamentul pe termen lung faţă de societatea în care activează".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb