Şase din zece români consideră că Justiţia este controlată politic, se arată în Barometrul României Civice BAROC ediţia 2025, dezvoltat de Geeks for Democracy în parteneriat cu Cult Research, ceea ce arată o criză profundă de încredere în sistemul de justiţie din ţara noastră.
Potrivit barometrului realizat la nivel naţional în perioada 15-20 decembrie, 66% dintre români declară că nu s-ar simţi în siguranţă dacă ar ajunge în faţa Justiţiei pentru a li se face dreptate. Tot două treimi dintre români sunt nemulţumiţi de modul în care se împarte dreptatea, iar în situaţia unui proces care implică o persoană influentă, nivelul de neîncredere creşte semnificativ, 73% dintre respondenţi declarând că nu au încredere că judecătorul ar fi imparţial.
Totodată, 63% dintre respondenţi sunt de părere că, în procesele de corupţie, magistraţii iau decizii influenţate mai degrabă de factori politici decât exclusiv pe baza probelor din dosar, a amintit sursa citată. Practica prescripţiei este percepută negativ de către cetăţeni. Astfel, 69% dintre respondenţi au o părere proastă sau foarte proastă despre închiderea dosarelor din cauza depăşirii termenelor legale, asociind acest mecanism cu lipsa de responsabilitate şi cu eşecul sistemului de a livra justiţie într-un timp rezonabil.
Barometrul mai arată că investigaţiile jurnalistice joacă un rol central în informarea publicului. Aproape trei sferturi (73%) dintre români declară că urmăresc acest tip de conţinut, iar documentarul „Justiţia capturată” a fost vizionat (conform declaraţiilor) integral sau parţial de aproape jumătate dintre respondenţi (42%). Pentru mai mult de jumătate dintre aceştia (52%), investigaţia Recorder este percepută ca o sursă relevantă de informare, care contribuie la înţelegerea disfuncţionalităţilor reale ale sistemului de justiţie, în timp ce rolul instituţiilor de control (Inspecţia Judiciară) este perceput mai degrabă ca fiind neutru (44%), însă o parte dintre respondenţi (18%) consideră că acestea pot influenţa negativ activitatea magistraţilor.
Barometrul citat mai arată că 64% dintre respondenţi afirmă că implicarea cetăţenilor în susţinerea independenţei justiţiei este importantă sau foarte importantă, în condiţiile în care sentimentul de insecuritate juridică este larg răspândit în rândul populaţiei.
Pentru creşterea încrederii în justiţie, cetăţenii participanţi la barometrul citat indică drept priorităţi eliminarea politicului din numirile magistraţilor de rang înalt (36%), creşterea transparenţei (33%) şi sancţionarea magistraţilor care încalcă legea (20%). Restul respondenţilor consideră că procesele ar trebui să fie mai scurte, pentru a nu se mai ajunge la prescripţie.
„Rezultatele arată o ruptură profundă între cetăţeni şi sistemul de justiţie. Neîncrederea nu este alimentată de un singur factor, ci de un cumul de percepţii legate de influenţa politică, inegalitatea în faţa legii şi lipsa de eficienţă a instituţiilor. Datele arată că justiţia din România nu se confruntă cu o problemă de existenţă, ci cu una de performanţă percepută. În absenţa unei eficienţe vizibile, a unei comunicări instituţionale coerente şi a unui control real al predictibilităţii deciziilor, încrederea publică nu poate fi reconstruită. Legitimitatea Justiţiei depinde, astăzi, mai puţin de autoritatea sa formală şi mai mult de capacitatea de a funcţiona transparent şi inteligibil pentru cetăţean”, spune Alexandru Zodieru, Managing Partner Cult Research, citat de G4Media
„Ingerinţa scandaloasă a politicului în actul justiţiei, intimidările şi gafele publice monumentale din zona instituţiilor care trebuie să apere Justiţia şi să îi susţină reputaţia - nu ne pot abate atenţia de la jumătatea plină a paharului nostru civic. România s-a întors în stradă. Nu pentru beneficii materiale, ci din nou pentru o idee: democraţia este despre egalitatea tuturor în faţa legii”, a declarat Paul Kasprovschi, project manager Geeks for Demcracy, cercetător civic, potrivit sursei citate.
Ei mai susţin că, în lipsa unor măsuri luate de clasa politică din ţara noastră, cetăţenii vor continua să aibă o viziune negativă asupra Justiţiei şi asupra oamenilor care iau decizii în ţara pe care o conduc.



























































Opinia Cititorului