Barosso: UE nu este pregătită pentru a avea o singură reprezentare în cadrul FMI

F. A.
Internaţional / 6 iulie 2009

Uniunea Europeană nu este încă pregătită pentru a avea o singură reprezentare în cadrul instituţiilor financiare internaţionale, deşi este din ce în ce mai dispusă să vorbească prin intermediul unei singure voci, a declarat azi şeful executivului european, Jose Manuel Barosso, informează Reuters.

"Suntem gata pentru ca o singură persoană să reprezinte UE la acest nivel? Sincer, nu cred", a declarat preşedintele Comisiei Europene într-o conferinţă de presă. "Suntem gata pentru a avea o reprezentare mai coerentă în acest domeniu? Cred că, de această dată, răspunsul este da", a mai adăugat el, răspunzând unei întrebări cu privire la oportunitatea ca UE să deţină un singur scaun în cadrul Fondului Monetar Internaţional.

Miniştrii de finanţe din cadrul zonei euro discută această problemă în cursul zilei, însă o decizie în favoarea acceptării unei singure reprezentări în cadrul FMI pentru întreaga uniune va fi greu de luat pentru că statele membre ezită să renunţe la locurile lor în cadrul unor organizaţii precum FMI sau G7.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb