Băsescu: "Am încercat să scot şi trenul prezidenţial, dar au cerut iarăşi plata mentenanţei"

F. A.
Politică / 16 mai 2013

Traian Băsescu a afirmat, ieri, că a încercat să scoată şi trenul prezidenţial pentru efectuarea unor deplasări, însă i s-a cerut de către Guvern ca Preşedinţia să plătească şi costurile anuale de mentenanţă, la fel ca în cazul aeronavei TAROM, conform surselor de presă.

Domnia sa a declarat: "Am încercat să scot trenul prezidenţial. Ştiţi că există şi un tren prezidenţial. Şi, ca şi atunci când a fost vorba de avion, ni s-a spus, da, dar întreţinerea trenului, pe tot anul, costă atât, deci, Preşedinţia ar trebui să plătească şi mentenanţa trenului, tot anul. Deci, când Preşedinţia cere un avion, află că trebuie să plătească toate costurile de întreţinere pentru un an întreg; când cere un tren, află că trebuie să plătească toate costurile de întreţinere pentru un an întreg. (...) Preşedinţiei i se cere să plătească şi mentenanţa pe tot anul, la orice mijloc de transport cere".

Întrebat ce va face în aceste condiţii când va avea de făcut deplasări externe, preşedintele a răspuns: "Deocamdată stau la Bucureşti".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb