Băsescu: "Pentru ce s-a întâmplat marţi, Parlamentul ar trebui dizolvat"

F.A.
Politică / 12 decembrie 2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, că ceea ce s-a întâmplat în "marţea neagră" ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului.

"Acesta din < marţea neagră > ar fi fost un motiv serios de dizolvare a unui Parlament care prin acţiunea lui generează deservicii uriaşe României. Şi aici nu trebuie să mai argumentez, pentru că am văzut reacţia Comisiei Europene şi a aliaţilor noştri. România, dacă ar intra în vigoare modificările la Codul penal şi Legea amnistiei şi graţierii, ar ieşi din criteriile de la Copenhaga, care sunt criteriile politice, ceea ce ar fi extrem de grav. Pentru aşa ceva, un Parlament ar trebui dizolvat", a afirmat Băsescu, potrivit surselor de presă.

Domnia sa a explicat că sancţiunile pe care România le riscă, în cazul încălcării criteriilor de la Copenhaga, sunt suspendarea dreptului de vot în Comisia Europeană, Consiliul European şi probabil şi în Parlamentul European.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb