BBC: Dronă cu explozibili a fost descoperită pe aeroportul din Leipzig

Z.B.
Internaţional / 5 august, 16:53

BBC: Dronă cu explozibili a fost descoperită pe aeroportul din Leipzig

Poliţia germană investighează un obiect suspectat că ar conţine un dispozitiv exploziv, găsit miercuri seară lângă o pistă din apropierea unor avioane ucrainene de pe aeroportul Leipzig/Halle, informează BBC.

Zborurile către aeroport au fost temporar întrerupte peste noapte, precizează BBC.

Poliţia a declarat că, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, a fost observat „un obiect zburător neidentificat”, potrivit sursei. Drept urmare, mai multe avioane, inclusiv un avion de pasageri din Mallorca, au fost deviate către alte aeroporturi, conform sursei. Aceştia au spus că un obiect a fost găsit apoi în apropierea pistei de sud, precizează sursa. Poliţia a folosit un robot de detectare a explozibililor pentru a-i ajuta să investigheze obiectul, adaugă sursa citată. Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru BBC că obiectul a fost observat în apropierea locului unde erau parcate avioanele de transport ucrainene Antonov.

Agenţia de presă germană DPA citează surse din cadrul serviciilor de securitate care au declarat că dronei i s-a ataşat un dispozitiv exploziv cu detonator, transmite BBC.

Pista sudică a aeroportului, care este un nod important pentru grupul logistic DHL, rămâne închisă, informează BBC. Zborurile pe pista nordică au fost reluate la ora locală 13:55, potrivit poliţiei, transmite BBC.

Ziarul Bild a relatat că un alt avion cargo s-a ciocnit ulterior cu un obiect necunoscut în aer, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Leipzig, aseară, potrivit BBC. Bild a declarat că avionul a aterizat în siguranţă pe aeroportul din Hanovra, unde au fost descoperite daune minore pe secţiunea frontală, potrivit sursei citate.

Ministrul de Interne al Saxoniei, Armin Schuster, a descris incidentul drept un „incident de securitate foarte grav”, conform BBC.

În ultimele luni, în Germania au avut loc o serie de zboruri neautorizate cu drone deasupra unor zone sensibile, inclusiv baze militare, aeroporturi, terminale energetice, porturi maritime şi companii de logistică, adaugă BBC. Aeroporturile germane sunt în alertă maximă, iar poliţia federală a avertizat că survolul ar fi putut fi organizat de agenţi ruşi, mai adaugă BBC.

În iulie 2024, un colet a luat foc la sol, pe aeroportul din Leipzig, înainte de a putea fi încărcat într-un avion cargo DHL şi există suspiciuni că ar fi putut fi vorba de un sabotaj legat de Moscova, transmite BBC.

Rusia a negat orice implicare în aceste incidente, informează BBC.

Anul trecut, o femeie de origine chineză a fost condamnată pentru că a transmis informaţii despre orarele zborurilor şi mişcările de marfă pe aeroportul Leipzig-Halle unui bărbat care spiona pentru Beijing, precizează BBC.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb