BCE: Apar noi riscuri la adresa economiei

Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 22 iunie 2017

Riscurile la adresa creşterii economiei mondiale par să se fi diminuat, în condiţiile în care pieţele financiare s-au acomodat fără probleme până acum la politica de înăsprire a politicii monetare a Rezervei Federale americane, apreciază Banca Centrală Europeană (BCE) .

Cu toate acestea, BCE avertizează că perspectivele rămân orientate în jos din cauza unor noi factori, în special a semnalelor care provin din SUA referitoare la o reorientare mai protecţionistă în materie de politică comercială.

Probabilitatea unei modificări brutale a condiţiilor financiare mondiale pare să se fi redus, marile economii emergente par să fie într-o stare mai bună decât în ultimii ani, iar politica autorităţilor chineze de sprijinire a creşterii economice a redus îngrijorările referitoare la perspectivele pe termen scurt, adaugă BCE, conform Agerpres.

"Comunicarea atentă din partea Rezervei Federale americane, cumulată cu o traiectorie foarte progresivă de majorare a dobânzilor de politică monetară, precum şi cu reducerea vulnerabilităţilor pe marile pieţe emergente, pare să fi redus riscul unei înăspriri dezordonate a condiţiilor financiare mondiale", susţine BCE, menţionând: "Cu toate acestea, noi surse de riscuri, în special de pe urma unei posibile direcţii protecţioniste a politicii comerciale a noii administraţii americane, ar putea avea un efect negativ important asupra economiei mondiale".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb