BEC: Fotografierea buletinului de vot - interzisă

S.B.
Politică / 4 mai

BEC: Fotografierea buletinului de vot - interzisă

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot la alegerile prezidenţiale este interzisă, iar alegătorul care, din motive temeinice, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el, potrivit Agerpres.

Biroul Electoral Central a luat o serie de măsuri pentru exercitarea dreptului de vot pe data de 4 mai, în condiţii de legalitate, egalitate şi integritate.

Potrivit BEC, candidaţii, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot, prin orice mijloc de comunicare.

În acest caz, identitatea se stabileşte de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare prin oricare mijloace legale.

''Verificările se vor derula cu tact şi respect faţă de persoana a cărei identitate este contestată, urmărind evitarea situaţiilor inconfortabile sau alte comportamente nepotrivite'', arată BEC.

În cazul în care contestaţia este întemeiată, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal şi va sesiza această situaţie autorităţilor publice competente prin predarea procesului-verbal personalului care asigură paza secţiei de votare din ţară sau personalului misiunii diplomatice sau oficiului consular competente teritorial, în cazul secţiilor de votare din străinătate.

Incidentul se va anunţa pe cale ierarhică de către reprezentanţii autorităţilor publice care au primit procesul-verbal.

Alegătorul care se prezintă la secţia de votare şi, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el.

Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate/observatorilor, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

Prin motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur se înţelege situaţia obiectivă sau condiţia medicală care îl pune pe alegător în imposibilitatea de a parcurge singur, în cabina de votare, activitatea de răsfoire a buletinului de vot şi de aplicare a ştampilei cu menţiunea ''VOTAT'' pe competitorul electoral pe care doreşte să îl aleagă.

Motivul temeinic trebuie să poată fi constatat cu uşurinţă de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare cu propriile simţuri sau din analiza unor înscrisuri doveditoare pe care le prezintă alegătorul, fără a fi necesare verificări suplimentare, menţionează BEC.

Invocarea neştiinţei de carte, a analfabetismului, a necunoaşterii legii sau a necunoaşterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur.

Totodată, în situaţia în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală, preşedintele face o menţiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa şi a unui alt membru al biroului electoral.

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.

Atribuţiile sale, în această privinţă, se întind şi în afara localului de vot, în sediul secţiei de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul sediului secţiei de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 metri.

Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.

În afară de membrii biroului electoral al secţiei, de personalul tehnic auxiliar al acestuia, de personalul tehnic desemnat să asigure remedierea deranjamentelor sistemelor informatice şi de comunicaţii utilizate în procesul electoral, de candidaţi şi de delegaţii şi de observatorii acreditaţi, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.

La toate operaţiunile efectuate de birourile electorale ale secţiilor de votare pot asista, în afara membrilor acestora, a operatorilor de calculator şi a personalului de pază, candidaţii, persoanele acreditate în condiţiile legii, reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, membrii birourilor electorale superioare şi ai Biroului Electoral Central.

Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală.

Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool în jurul sediului secţiei din ţară, pe durata votării, până la o distanţă de 500 metri.

Prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucţiona accesul persoanelor la secţii în ziua votului.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. "Verificările se vor face cu tact și respect." :))

    Idioții ăștia nu mai au nici măcar simțul ridicolului.  

    Râde Caragiale și cu cucurucucu în mormânt la Bellu. 

    :)

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “România – Strategia dezvoltării 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3330
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8378
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.2343

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb