Berlinul şi Viena îşi reevaluează politicile de apărare

Germania şi Austria privesc cu o luciditate tot mai accentuată ameninţarea reprezentată de Federaţia Rusă, iar discursul oficialilor din cele două ţări indică o transformare profundă în mentalitatea strategică a Europei Centrale. În Germania, preşedintele Asociaţiei Bundeswehr, Andre Wustner, a lansat, în cadrul unei dezbateri organizată de site-ul german BR 24, un apel ferm şi neechivoc la adresa clasei politice de la Berlin, avertizând că ţara nu mai are luxul timpului şi nici al ezitării. „Aşteptăm un plan”, a declarat el public, cu referire directă la ministrul apărării, Boris Pistorius, adăugând: „Guvernul federal a promis că va construi cea mai puternică armată convenţională din Europa, iar Boris Pistorius trebuie să arate acum cum va realiza acest lucru. Timpul presează.”

El consideră că, chiar şi cu instrumente legislative noi, cum este legea pentru accelerarea achiziţiilor şi a infrastructurii militare, ceea ce lipseşte este direcţia clară şi voinţa fermă de implementare. „Aşteptăm planul care să arate cum va fi făcută Bundeswehr capabilă de apărare până în 2029 - anul în care Pistorius crede că Putin va deveni o ameninţare directă”, a avertizat Andre Wustner, adăugând că, fără un salt semnificativ în numărul militarilor profesionişti - de la 170.000 la 260.000 - Germania nu va putea face faţă provocărilor viitoare.

Critica sa nu se opreşte doar la guvern. Wustner atrage atenţia şi asupra pasivităţii societăţii civile. „Avem nevoie de o societate dispusă să se apere”, a subliniat el, avertizând că „cine este capabil de apărare, descurajează; cine nu este, invită la agresiune”. Cu alte cuvinte, în faţa unei Rusii tot mai agresive, nu este suficient să speri la pace; trebuie să fii pregătit pentru război, tocmai pentru a-l evita.

În acest timp, ţara vecină, Austria, deşi declarată neutră prin constituţie, începe să se repoziţioneze strategic. Beate Meinl-Reisinger, ministra de externe şi lideră a partidului liberal Neos, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german Welt: „Neutralitatea, de una singură, nu ne protejează”. Ea recunoaşte că, în faţa unui context internaţional tot mai periculos, Austria trebuie să investească în apărare şi să-şi reevalueze parteneriatele strategice. „Sunt deschisă unei dezbateri publice privind viitorul politicii noastre de securitate şi apărare”, a declarat Beate Meinl-Reisinger care, deşi recunoaşte că în acest moment nu există o majoritate politică pentru aderarea la NATO, subliniază că „o astfel de discuţie poate fi foarte fructuoasă”.

Meinl-Reisinger nu are iluzii în privinţa Rusiei. „Ucraina vrea pace. Rusia nu”, a spus clar ministrul de externe al Austriei, adăugând că „dacă Putin ar fi cu adevărat interesat de pace, ar începe negocierile pentru încetarea focului”. În realitate, spune ea, Kremlinul nu dă semne că şi-ar dori altceva decât continuarea distrugerii. „La un moment dat, sicriele se vor aduna în Rusia. Iar situaţia economică dezastruoasă face ca acest război să fie tot mai greu de susţinut pentru Kremlin. Putin ştie că timpul nu este de partea lui şi de aceea îl duce cu o intensitate brutală”, a precizat Beate Meinl-Reisinger pentru sursa citată.

Austria, în viziunea sa, nu îşi mai poate permite confortul unei neutralităţi naive. „Nu putem să ne aşezăm comod şi să spunem: dacă nu facem rău nimănui, nici nouă nu ni se va face rău. Asta ar fi naiv”, a spus ministrul de externe de la Viena, reafirmând că Austria trebuie să contribuie activ la securitatea europeană şi să-şi asume un rol mai proeminent în misiunile de pace şi apărare colectivă.

După cum se poate observa, Germania ezită între voinţa declarativă şi incapacitatea practică de a construi o armată pregătită pentru viitor. Austria, în schimb, începe să înţeleagă că neutralitatea nu este o garanţie, ci o stare care trebuie susţinută activ, cu investiţii, cu voinţă politică şi cu asumare strategică. Ceea ce le uneşte, însă, este recunoaşterea clară că Rusia nu mai este un partener de dialog, ci o ameninţare pe termen lung. Ambele ţări se află în faţa unei alegeri istorice: să continue să se bazeze pe iluzii sau să se pregătească pentru realitatea dură a unui viitor în care securitatea nu este garantată, ci câştigată prin determinare, coeziune şi forţă credibilă.