BitDefender susţine ITFest

F. A.
Companii #IT / 25 noiembrie 2010

BitDefender va fi prezent la ediţia 2010 a ITFest, organizată la Bucureşti, în perioada 25 -28 noiembrie. ITFest este unul dintre cele mai importante concursuri naţionale de proiecte de IT, ce se adresează elevilor şi studenţilor din ţara noastră, pe care îi pune faţă în faţă cu marile companii din domeniu, informează un comunicat remis redacţiei.

"ITFest este o iniţiativă de apreciat a Sindicatului Studenţilor din Cibernetică şi un prilej foarte bun pentru tineri şi companii să interacţioneze şi să se cunoască. Vrem să vedem tineri talentaţi, pasionaţi de domeniul IT, dar, cel mai important, încrezători în proiectele lor şi în capacitatea de a contribui la evoluţia tehnologiei", a declarat Bogdan Dumitru, Chief Technology Officer, BitDefender.

ITfest debutează azi cu sesiunea de conferinţe, unde tinerii vor avea ocazia să asiste la prezentările unor specialişti din domeniul IT. Concursul de proiecte va avea loc pe 26 şi 27 noiembrie, finalizat cu premierea organizată în data de 27 noiembrie. Categoriile de concurs la care tinerii s-au putut înscrie sunt: soft utilitar sau aplicaţii telefoane mobile, Web development, Jocuri, Grafică 3D şi editare foto.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb