BM anunţă primele 2,5 miliarde dolari pentru asigurarea de lichidităţi în comerţ

F. A.
Bănci-Asigurări / 6 iulie 2009

Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a anunţat azi că sunt disponibile primele 2,5 miliarde dolari pentru a conferi lichiditate Programului Global de Lichiditate pentru comerţ, informează agenţia EFE.

Azi, la o ceremonie la Organizaţia Mondială a Comerţului, ce a avut loc cu ocazia celei de-a doua conferinţe de Revizuire a mecanismului de Ajutor pentru Comerţ, au fost prezentate primele rezultate tangibile ale Programului.

"Lipsa creditelor era alarmantă şi era nevoie să le reluăm, de aceea am demarat acest program, care va dura trei ani şi va asigura lichiditatea necesară pentru economie şi comerţ, în particular", a declarat Zoellick.

Cele 2,5 miliarde dolari reprezintă integral aport al sectorului public, deşi autorităţile Băncii Mondiale au încredere că, datorită acordurilor semnate cu instituţiile financiare private, această sumă ar putea fi dublată, în curând.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb