BNR a aprobat numirea lui Ionuţ Pătrăhău în Consiliul de Supraveghere de la Banca Carpatica

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 martie 2014

BNR a aprobat numirea lui Ionuţ Pătrăhău în Consiliul de Supraveghere de la Banca Carpatica

Banca Naţională a României (BNR) a aprobat numirea lui Ionuţ Pătrăhău, fost director general al reţelei de spitale Regina Maria, ca membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), potrivit unei informări a instituţiei de credit. Acţionarii Băncii Carpatica au ales la începutul lunii octombrie a anului trecut trei membri în Consiliul de Supraveghere, reînoind mandatele preşedintelui băncii, Nicolae Petria, şi pe cel al Doinei Toader, iar pe poziţia vacantă a fost ales Ionuţ Pătrăhău. Celelalte două poziţii sunt ocupate de Ioan Trenca şi Silviu Popa. Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase, care deţin împreună pachetul majoritar de acţiuni la Banca Carpatica, intenţionează să schimbe actuala conducere executivă, prin modificarea statului şi a componenţei Consiliului de Supraveghere şi Directoratului, în timp ce managerii propun fuziunea cu altă bancă.

Cei doi acţionari au cerut în 14 februarie convocarea adunărilor generale (ordinare şi extraordinare) a acţionarilor, stabilită de management pentru data de 10 aprilie, şi solicită atât reducerea numărului de membri ai Consiliului de Supraveghere de la cinci la trei persoane, cât şi a numărului de membri ai Directoratului, tot de la cinci la trei.

Carabulea şi Tănase au mai solicitat şi prezentarea unui raport privind modul în care Directoratul a supravegheat realizarea bugetului pe anul 2013. Aceştia mai doresc acordarea unui vot de încredere membrilor Consiliului de Supraveghere şi stabilirea celor trei membri care vor continua activitatea în această structură, informează Mediafax.

Pe lângă solicitările celor doi acţionari, Directoratul a adăugat pe ordinea de zi propunerea de împuternicire a acestuia de a analiza şi identifica "eventuale oportunităţi de dezvoltare a băncii prin realizarea unei fuziuni şi, în cazul în care există o astfel de oportunitate, pentru a întocmi proiectul de fuziune" care va fi supus spre aprobarea AGEA.

Ilie Carabulea controlează 41,2898% din capitalul social al băncii, iar Corneliu Tănase deţine 11,2179% din titluri.

Carabulea şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, au fost arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie, la finele lunii ianuarie, fiind acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF la societatea de asigurări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro