BNR a împrumutat şapte bănci cu 1,65 miliarde de lei, la o săptămână

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 noiembrie 2011

BNR a împrumutat ieri şapte bănci cu 1,657 miliarde de lei (380 milioane de euro), pentru o săptămână, printr-o licitaţie repo, la dobânda de politică monetară, de 6% pe an, potrivit Mediafax.

În cadrul operaţiunilor repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.

Banca centrală a împrumutat şi lunea trecută zece bănci cu 6,246 miliarde de lei (1,43 miliarde de euro), pentru o săptămână, printr-o licitaţie repo, operaţiune anticipată la acea dată de dealeri, întrucât intervenţiile BNR pe piaţa valutară au redus semnificativ lichiditatea din sistem.

Suma injectată săptămâna trecută a fost cea mai mare plasată de banca centrală după luna februarie 2010, când şase bănci au împrumutat 6,418 miliarde lei. Surplusul de lichiditate a pus presiune pe dobânzile cu scadeţa la o zi, acestea coborând miercuri până la 1,89 - 2,39%.

Ulterior, acestea au urcat spre 6%, întrucât joi a început noua perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii impuse de BNR.

Începând din 17 octombrie, BNR a organizat în fiecare luni câte o licitaţie repo, prin care a acordat împrumuturi băncilor, pentru câte o săptămână.

Randamentele pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână se situau luni la 5,73 - 6,23%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb