Abonament gratuit

BNR: Deficitul de cont curent s-a adâncit la 568 milioane de euro

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

BNR: Deficitul de cont curent s-a adâncit la 568 milioane de euro

Deficitul de cont curent s-a adâncit la 568 milioane de euro de la 425 milioane de euro, în perioada ianuarie - februarie 2019 faţă de acelaşi interval de anul trecut, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Acestea arată că, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 671 milioane de euro, balanţa serviciilor - un excedent în creştere cu 122 milioane de euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un excedent de 94 milioane de euro, comparativ cu un deficit de 117 milioa-ne de euro, iar balanţa veniturilor secundare - un excedent în creştere cu 195 milioane de euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în ţara noastră au însumat peste 1 miliard de euro (comparativ cu 704 milioane de euro în ianuarie - februarie 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) s-au cifrat la 927 milioane de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 109 milioane de euro.

În primele două luni ale anului în curs, datoria externă totală a crescut cu 193 milioane de euro. În structură, datoria externă pe termen lung s-a ridicat la 68,2 miliarde de euro (68,5% din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,4% faţă de 31 decembrie 2018. Datoria externă pe termen scurt a înregis-trat, la 28 februarie 2019, nivelul de 31,3 miliarde de euro (31,5% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,3% faţă de 31 decembrie 2018.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 12,5%, în perioada analizată, comparativ cu 21,2%, anul trecut. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2019 a fost de 4,8 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR a fost de 72,8%, comparativ cu 74,3%, la finalul lunii decembrie 2018.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

07 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8375
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0949
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3607
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.0003

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie