BNR emite două tipuri monede dedicate aniversării a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului Voievod Neagoe Basarab

F.A.
Comunicate de presă / 22 iunie 2012

Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie şi va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 25 iunie 2012, două monede: una din aur pentru colecţionare şi una din alamă, de circulaţie cu caracter comemorativ, ambele dedicate aniversării a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului Voievod Neagoe Basarab şi de la începerea construirii bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Ambele monede au putere circulatorie pe teritoriul ţării.

Monedele din aur, pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Monedele de circulaţie cu caracter comemorativ, cu valoare nominală de 50 bani, vor avea aceleaşi caracteristici tehnice cu monedele aflate în prezent în circulaţie la cupiura de 50 bani.

Monedele de circulaţie cu caracter comemorativ, cu valoare nominală de 50 bani, vor circula în paralel cu monedele de 50 bani, emisiunea 2005, 2010 şi 2011, aflate în prezent în circulaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5912
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6838
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0731
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.3364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb