BNR: Prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noua formulă

F. A.
Bănci-Asigurări / 3 noiembrie 2009

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale ar urma să stabilească, azi, atribuţiile noilor membri ai CA, în şedinţa de politică monetară prezidată de guvernatorul Mugur Isărescu, prima în noua formulă rezultată după expirarea mandatului de şase ani al conducerii BNR.

De asemenea, în CA va fi luată o decizie privind menţinerea sau reducerea dobânzii cheie, care în prezent este de 8%.

Analiştii se aşteaptă la o nouă reducere de până la 7,5% a dobânzii de politică monetară, însă oficiali ai Băncii Centrale au declarat că măsurile de scădere a dobânzii de către BNR nu au sensibilizat băncile comerciale, care au păstrat în continuare marje ridicate. Această situaţie ar putea determina Banca Centrală să păstreze nemodificată dobânda cheie, ţinând cont de existenţa unei bune lichidităţi în piaţă. Pe de altă parte, băncile comerciale nu sunt dispuse să reia curând creditarea firmelor şi a persoanelor fizice, ci mai degrabă vor să împrumute statul, dar la dobânzi mai mari. Această situaţie ar putea determina BNR să nu reducă dobânda cheie.

"BNR a redus dobânda de intervenţie de la 10,25 la 8 şi rezervele minime din octombrie 2008 până acum, dar nu am văzut băncile urmând nici măcar pe jumătate această mişcare", a afirmat Valentin Lazea, economistul şef al BNR.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb