Bogdan Diaconu, PSD, a înaintat un proiect legislativ de combatere a extremismului maghiar

F. A.
Politică / 14 august 2013

Deputatul PSD Bogdan Diaconu a depus, astăzi, la Parlament un proiect de lege pentru interzicerea extremismului în toate formele sale de exprimare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Acest proiect oferă un instrument legal interzicerii efective a manifestărilor extremiste pe teritoriul naţional, care, prin obiectul, desfăşurarea sau mesajele lor, aduc atingere directă sau indirectă art. 1 alin. 1 din Constituţie care prevede că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, precizează politicanul.

Proiectul de lege prevede de asemenea ca persoanele de cetăţenie străină care promovează public în statele lor de origine, pe teritoriul României sau oriunde altundeva mesaje care aduc atingere directă sau indirectă art.1 alin.1 din Constituţia României să fie considerate indezirabile pe teritoriul României, iar persoanele cu statut diplomatic care săvârşesc acţiuni anti-constituţionale să fie declarate persona non-grata, se mai arată în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3416
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4063
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.4554

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb