Bogdan Ivan: Noul pachet de finanţare pentru reţele cuprinde proiectele pe care le-am propus în numele României

S.E.
Politică / 15 decembrie, 19:58

Bogdan Ivan: Noul pachet de finanţare pentru reţele cuprinde proiectele pe care le-am propus în numele României

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunţat că noul pachet de finanţare pentru reţele, aprobat de Consiliul UE pentru Energie, cuprinde proiectele pe care le-a propus în numele ţării noastre, conform unei postări oficiale de pe Facebook.

„Astăzi, Consiliul Energiei, care reuneşte toate statele membre ale Uniunii Europene, a validat această investiţie strategică drept «autostradă energetică» europeană, vitală pentru scăderea preţurilor în regiunea noastră”, a afirmat ministrul, referindu-se la interconectarea Austria-Ungaria.

El a mai continuat, transmiţând că „problema preţurilor uriaşe la energia din România a ajuns pe masa Consiliului Uniunii Europene! Din primele zile de mandat am dus problema preţurilor în Comisia Europeană şi acum avem finanţare pentru una dintre soluţiile de reducere a preţului. Noul pachet de finanţare pentru reţele, aprobat astăzi de Consiliul UE pentru Energie, cuprinde proiectele pe care le-am propus în numele României”.

„Fără ocolişuri, fără explicaţii sterile - cu obiectivul clar de a obţine rezultate. Am acţionat la toate nivelurile politice şi diplomatice pentru a identifica soluţii reale, aplicabile, care să conteze cu adevărat pentru România şi pentru întreaga regiune. În doar câteva săptămâni, am reuşit să livrăm o soluţie acceptată la nivel european pentru o problemă care afectează Europa Centrală şi de Est”, a mai relatat Ivan.

Ministrul a amintit că, la Bucureşti, i-a prezentat abordarea comisarului european pentru Energie, Dan Jørgensen, care a înţeles miza şi a susţinut necesitatea investiţiilor strategice în reţelele electrice ce conectează regiunea noastră la piaţa europeană.

„Ulterior, am obţinut sprijinul ministrului ungar Peter Szijjarto şi al omologului austriac, Wolfgang Hattmannsdorfer, pentru demararea unui proiect esenţial care completează infrastructura energetică dintre Austria şi Ungaria - un pas decisiv pentru integrarea reală a României în piaţa europeană de energie. Astăzi, Consiliul Energiei, care reuneşte toate statele membre ale Uniunii Europene, a validat această investiţie strategică drept «autostradă energetică» europeană, vitală pentru scăderea preţurilor în regiunea noastră. Acest rezultat pentru România este rodul unei munci intense, în echipă, alături de colegi din ţară şi din întreaga Europă. Vocea României începe să se audă tot mai puternic la nivel mondial! În interesul României şi al românilor!”, a precizat Bogdan Ivan.

El a conchis spunând că „România se va conecta cu adevărat la piaţa europeană de energie. Am discutat, împreună cu partenerii austrieci şi ungari, una dintre problemele istorice din regiune. Interconectarea Austria-Ungaria oferă României acces la o piaţă energetică mai mare, cu preţuri mai mici şi flexibilitate crescută. Este o schimbare de paradigmă, pe care am anunţat-o împreună cu comisarul european Dan Jørgensen, la Bucureşti, şi care va angrena fonduri europene de 30 de miliarde de euro”.

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, recent, că este pregătit un memorandum de colaborare între guvernele din România şi Ungaria pentru a creşte capacitatea de transport a liniilor electrice între cele două ţări. El a precizat că obiectivul principal al Guvernului este ca, în următorii ani, România să beneficieze de energie sigură, la un preţ accesibil pentru cetăţeni, dar şi pentru companiile din ţara noastră.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0914
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3359
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4468
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8005
Gram de aur (XAU)Gram de aur605.1491

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb